Expoziție de Arte Vizuale „Death by Diamonds and Pearls” semnată de artiștii Romana Ţopescu şi Dragoş Trăistaru la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția

Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția invită publicul, în perioada 5-14 iulie 2024, să viziteze expoziția „Death by Diamonds and Pearls” semnată de artiștii Romana Ţopescu şi Dragoş Trăistaru.

Vernisajul a avut loc pe 5 iulie 2024, la ora 17:00 în spaţiul Piccola Galleria al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, iar expoziţia va fi deschisă publicului zilnic, în intervalul orar 14:00–20:00.

Expoziţia  cuprinde pictură–obiect şi lucrări de grafică digitală (C-print pe dibond şi video 4K). Evocând referinţe culturale, memoria afectivă, memoria gestului, lucrările propun conexiuni între vechi şi nou şi explorează noţiuni precum mit, violenţă, ipocrizie, poftă de putere, dualitate. Artiştii pun în discuţie, în limbaj vizual contemporan, valorile sociale şi condiţia umană în diferite perioade de timp.

Creaţiile celor doi artişti excelează din punctul de vedere al execuţiei, iar imaginile filmate care stau la baza lucrărilor au fost realizate cu camere video „Phantom”, proiectate de Radu Corlan şi Petru Pop, premiate în 2012 cu Scientific and Engineering Academy Award de către Academia Americană de Film.

Romana Ţopescu este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. A absolvit studiile de licenţă la secţia Grafică a UNArte Bucureştişi un masterat în design vizual la Şcoala Politehnică de Design din Milano. Participă constant la expoziţiile naţionale şi locale ale Uniunii Artiştilor Plastici din România. Are o bogată activitate în domeniul designului grafic, al designului de obiect (în special bijuterie) şi în scenografia de teatru. În 2019 a primit Premiul pentru scenografie pentru spectacolul „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” la Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) Bucureşti.

Dragoş Trăistaru este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, absolvent al secţiei Grafică a UNArte Bucureşti. Este grafician, fotograf, regizor şi scenograf; realizează animaţie şi grafică pentru film; are expoziţii personale şi de grup înţară şi străinătate. Realizează scenografie pentru spectacole la teatrele Excelsior şi Teatrelli, în 2019 câştigând împreună cu Romana Ţopescu premiul pentru scenografie la Festivalul de Teatru Fest(in) Bucureşti. Parte din proiectul „Death By Diamonds And Pearls” a fost prezentat în cadrul Show Studio – Fashion Film Award, Londra.