Salonul de Pictură “ARTE MICI”, ajuns la cea de-a XV-a ediție, își deschide porțile către iubitorii de frumos și copilărie, invitându-i să participe la festivitatea de premiere, care va avea loc în data de 23 martie 2023, începând cu ora 12:00, în incinta Catedralei Ortodoxe din municipiul Motru.

Expoziția cu o selecție din lucrările premiate va fi vernisată la ora 13:00, în clădirea în care Muzeul Mineritului își “clădește” eternitatea.

Cuvântul de deschidere la festivitatea de premiere a Salonului de Pictură “ARTE MICI” va fi susținut de către Gheorghe Dican, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar evenimentul va fi curatoriat de către artistul plastic Florin Preda-Dochinoiu.

Primarul municipiului Motru, Costel Morega, va acorda distincții de înaltă însemnătate personalităților care au avut o contribuție deosebită la promovarea artei și comunității la nivel național și internațional.

Această ediție a fost deschisă artiștilor români, de pretutindeni și din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, fiind organizată pe trei grupe de vârstă (3-6 ani, 7-10 ani și 11-15 ani), exclusiv pentru secțiunea PICTURĂ.

Ediția a XV-a a Salonului de Pictură “ARTE MICI” este organizată de Primăria Municipiului Motru, Consiliul Local Motru – Casa de Cultură a municipiului Motru, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Dr. Tr. Severin și Florin Preda-Dochinoiu, în parteneriat cu Muzeul Național “Constantin Brâncuși, Parohia Motru II, Parohia Motru I, Asociația Internațională a Polițiștilor Secția Română – Regiunea 1 Gorj, Asociația “Țara Noastră-Casa Noastră”, Filip Art Gallery, Gallery 13.ro, SC IRIS CV SRL, SC ADMUTRIUM SRL, S.C. Anbitas Com Prod SRL, Hotel Victoria, SC Leurda Impex SRL, Domeniul Catleya, Pensiunea “LAO”, Minodora Sucea, Alexandra Maciac, Andrei Ungureanu, Alexandru Enescu și Daciana Ungureanu.

Juriul acestei ediții a fost format din Dalina Bădescu (București – România), Michael Lassel (Furth – Germania), Judy Verdnik-Shen (Herzogenaurach – Germania), Alexandra Maciac (Veneția – Italia), Marius Daniel Cepeși (Dr. Tr. Severin – România) și Florin Preda-Dochinoiu (Motru – România).

Vă invităm să vă alăturați acestui eveniment dedicat artei și creației, ce va fi o incursiune într-un univers imaginar unic, dar posibil, din punct de vedere al artei copiilor și copilăriei artistice.

Pentru mai multe informații despre eveniment și pentru a universul ARTE MICI, vă rugăm să accesați www.artemici.ro.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.