18 martie, ora 18, Galeria Arta din Craiova.
Se numeste simplu RO si este simeza plasticienilor din România care își revendică o apartenență etnică minoritară.

De cele mai multe ori, frumoasa bogăție etnică vine din partea unui singur părinte, a unui bunic, a unui străbun. Obligatoriu de remarcat este faptul că expozanții sunt cu toții artiști plastici cu renume, din România, printre cei mai buni ai acestui moment.

Expoziția a fost inițiată de sculptorul Bogdan Breza, reprezentându-i pe macedoneni, și de pictorul Ovidiu Panighianț, din partea Uniunii Armenilor din România. De altfel, primele două ediții ale expoziției RO au avut loc la Botoșani, în organizarea foarte activei filiale din acest oraș a Uniunii Armenilor din România. Astfel, Craiova este primul nou oraș care găzduiește inedita simeză.

Criticul de artă care prezintă expozițiile RO este Marius Tița, născut la Craiova.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.