Luminița Radu – „Automaton” – Galeriile Karo
Vernisaj miercuri 13 septembrie 2023, ora 17
Automatonul poate fi definit ca maşinărie autonomă, programată să desfăşoare o succesiune de mişcări repetate, dând astfel impresia unui obiect însufleţit. Oamenii au fost fascinaţi dintotdeauna de trompe l’oeil, pictura care păcăleşte ochiul, făcându-l să creadă că imaginea creată este adevărată. A rǎmas memorabilǎ întrecerea de acum 2500 de ani dintre Zeuxis şi Parrhasius. Primul a pictat atât de realist strugurii încât păsările au încercat să mănânce din ei. Al doilea, nedorind să fie mai prejos, a zugravit o perdea atât de convingătoare, că Zeuxis însuşi a încercat să o dea la o parte, ca să vadă ce se ascunde în spate. Poate şi mai mult decât aceste dovezi ale măiestriei pictorilor, figurinele animate de mecanisme puse în mişcare cu arcuri de oţel, vânt sau aburi, au uimit generaţii după generaţii încă din antichitate. Vizitând Constantinopole în anul 949, ambasadorul Liutprand din Cremona, este puternic impresionat de numeroasele automata văzute la curtea împăratului Theophilos. Între acestea remarcă „lei din bronz sau lemn acoperiţi cu aur, care loveau podeaua cu cozile şi răgeau cu gura larg deschisă şi limbi trenurînde”, „un copac din bronz aurit, cu ramuri pline de păsări, tot din bronz aurit, care scoteau sunete fiecare pe limba ei”, „ tronul împăratului însuşi făcut într-un asemenea ingenios fel, încât acum era jos pe pământ şi imediat după aceea, ridicat sus în aer.”.
Luminița Radu se raporteazǎ la automaton dintr-o cu totul altǎ perspectivǎ. Printr-o detașatǎ scrutare a propriului corp, ȋndepǎrteazǎ ȋnvelișuri considerate neimportante sau vremelnice, ȋncearcȃnd astfel sǎ ajungǎ la esențǎ, la elementele componente primare, inevitabil schematizate și ȋn cele din urmǎ aproape golite de viațǎ. Legate intre ele prin simple articulații, puncte de contact sau juxtapuneri, evocǎ nimic altceva decȃt pǎpuși asiatice din teatrul umbrelor cum ar fi cele javaneze, se face astfel drumul invers, de la viu la inanimat, de la om la automaton. Aluziile sunt evidente, sau poate cǎ nu, cǎci indiciile pot fi ȋnșelǎtoare: intrebarea va rǎmȃne farǎ un rǎspuns clar, oare cel care trage sforile este dincolo sau ȋn fața paravanului? Legat pentru totdeauna de obiectul muncii lui, cine și cui comandǎ, cine are totuși ultimul cuvȃnt? Pǎrghiile apasǎ ȋn ambele sensuri pe scena Teatrului Lumii unde toți sunt actori și public deopotrivǎ, artistul ȋntre oglinzi ȋși multiplicǎ trupul la nesfȃrșit ȋntr-o zadarnicǎ ȋncercare de eliberare din strȃnsoarea materiei.
Constantin Ṭȋnteanu
Recent Comments