“Interacțiuni vizuale”, salon de artă contemporană aduce laolaltă pictură, grafică, sculptură, ceramică, sticlă, metal, evocând varietatea stilistică a preocupărilor artiștilor, definind în tehnici specifice genurilor în care sunt specializați, lumi și interogații ale căror provocări sunt rezolvate într-un discurs elaborat de polemici vizuale, de la figurativ și abstract, până la disecții moderne și expresioniste ale subconștientului, exprimate într-un limbaj plastic tradițional, bazat pe criterii compoziționale bine argumentate sau prin repere nonformale, aducând în prim plan emoția și spiritualul. Faptul că expozanții au acceptat să fie părtașii acestui eveniment se datorează prestigiului pe care Filiala U.A.P. Brăila l-a dobândit în fenomentul artistic actual, prin implicarea președintelui ei, scenograful Gheorghe Mosorescu, cel care vine în sprijinul promovării creatorilor contemporani.

Recent Comments