„We are just scratching the surface”

Solo Show by Anastasia Dumitrescu

Strata Gallery are plăcerea de a vă invita la prima expoziție personală a Anastasiei Dumitrescu, deschiderea expoziției are loc pe data de 16 decembrie, în intervalul orar 7PM – 10PM, strada Parângului 76.

Anastasia Dumitrescu (n. 1989) este artistă multimedia stabilită în Transilvania. A studiat Artă Teatrală la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie, apoi a obținut titlul de Master în Teoria și practica imaginii în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) din București. Creațiile sale se bazează pe cercetare și sunt modelate de abordari geografice post-fenomenologică și teorii ale noului materialism, metode care permit ambele moduri relaționale de abordare a narațiunilor între sens și materie, oameni, non-oameni și mediu. O încrucișare interdisciplinară între literatură, poezie și teorie, arta sa înglobează arta fotografică, arta-video, experimentele sonore și instalațiile. Este co-fondatoare Hyphen, o platformă audiovizuală unde este parte a duo-ului experimental NAAUM.

INSIGHT             

Opt miliarde de oameni până la jumătatea lunii noiembrie. Opt miliarde de tărâmuri personale cad în loc. Opt miliarde de perechi de ochi. Șapte mii o sută de limbi care traduc fiecare stop-cadru pe care-l întrezărim. Fiecare dintre noi cu propriul său sistem simbolic și obscur de interpretare. Cu toate acestea, vom fi amintiți ca un întreg. Un întreg ontologic format din agenții și abilitățile lor de răspuns. Cuvinte, viziuni și interacțiuni care se unesc aerodinamic într-un ansamblu de POV-uri limitateAlături de cele opt miliarde, o lume științifică exuberantă în continuă expansiune. Dar, așa cum cele mai avansate științe din ziua de azi încă nu au reușit să identifice vasta biodiversitate din jurul nostru, doar un singur individ nu poate cuprinde debordarea de date a capitalismului actual. Captivi în jocul fără sfârșit de a prinde din urmă timpul, avem tendința de a pierde atenția pe care ne-o acordăm nouă înșine și spațiului din jur. Ne purtăm mințile aglomerate și spiritele neglijate cu povara unei nostalgii a întoarcerii, dar știm prea bine că nu vrem să regresăm la o stare de beznă informațională. Deja hibrizi, trecem prin viață, fără a înțelege pe deplin modul în care noile tehnologii sunt amalgamate cu felurile noastre de a fi.

Dar cum interferează personalitățile noastre inconștient androide cu această societate din ce în ce mai high-tech? Cum corelează corpurile și mințile noastre, unele cu altele, în diferitele peisaje pe care le locuim, frecventăm sau pe lângă care trecem pasiv? Mai simplu, cum relaționează interioritatea noastră cu realitatea exterioară? Acestea sunt întrebările la care Anastasia Dumitrescu încearcă să răspundă prin practica ei. Pentru ea, actul artistic este un proces, la fel ca viața, iar atunci când lasă o lucrare să iasă din studioul ei, îi lasă acesteia libertatea de a-și crea propriile relații, atât cu mediul înconjurător, cât și cu publicul privitor.

Procesul de explorare a peisajului devine, pentru ea, un act intuitiv și ludic, care îi permite să-și reformuleze, la nesfârșit, identitatea în raport cu dimensiunea materială a artefactelor pe care le imortalizează. Captând stadiile schimbării generate de intervenția umană în mediul natural, Anastasia reușește să aducă în prim plan dimensiunea plastică a unor momente trecătoare și învizibile, revelând neîntrerupta legătură dintre artificialitatea creațiilor noastre și serenitatea lumii naturale din care am evoluat. Însușindu-și propriul limbajul digital în redarea locurilor pe care le întâmpină, ea oferă o perspectivă unică asupra tensiunii hibride care ne caracterizează realitatea, redefinind astfel, peisajul antropomorf al zilelor noastre.

Cu atât mai mult, ochiul fotografic al Anastasiei este de la bun început marcat de coabitarea dintre tehnologic și natural. Fiind conștientă de aceasta, ea face uz de propria formulare androidă, o hrănește și îi dă curs în traducerea peisajelor pe care le prezintă. Din acest motiv, ea intră în realitatea imaginii dinainte de a apăsa pe declanșator prin procesul său performativ de dezbatere a selecției care va fi înregistrată și redată ulterior. Și mai departe, invită privitorul să joace rolul unui explorator dinamic și intuitiv, al spațiilor pe care ajunge să le locuiască și al semnificațiilor pe care ajunge să le ofere.

„We are just scratching the surface” apare ca o replică la actuala cultură a vitezei și este o propunere simplă de a ne recunoaște locul în lume, atât ca întreg reprezentând umanitatea, cât și ca ecosisteme individuale aparținând unei specii deja obsolete. Dezvăluind un ansamblu de texturi, suprafețe și perspective atent compuse, selecția de fotografii ne invită să reflectăm asupra modului în care noi dăm sens lucrurilor din jur. Cum tindem să facem abstracție de materialitatea instantaneelor digitale. Cum acestea ajung și ele să fie suprafețe care sunt orice, dar nu superficiale. Cum ne grăbim să completăm, în imaginarul individual, limitele exterioare ale cadrului. Dar și cum dăm propria conotație tuturor lucrurilor pe care le întâlnim.

În același timp, este o invitație la înțelegerea vremurilor istorice actuale și a modului în care flow-ul de informații se dispersează la nesfârșit pe scara timpului. Folosind motivul taskscape-ului, adică multitudinea de activități conectate care ne umplu peisajul temporal, Anastasia caută să ilustreze caracterul liminal, atât al realităților noastre exterioare, cât și al nostru, ca indivizi caracterizați de societatea și modul în care trăim. Fie că distingem sau nu obiectul în cauză, fiecare dintre fotografiile ei devine un memento mori, o înghețare în timp a unei etape de tranziție în fluxul tehnologic constant.

Adăugând un nou strat, mai profund, suprafețelor printre care perindăm, instalațiile pe care le creează completează expoziția, provocând atât limitele materialității, cât și pe cele ale percepției. Lucrând la limita dintre figurativ și abstract, acestea comunică direct cu selecția de fotografii evidențiând dimensiunea materială a celor reprezentate și dezvăluind atât o nouă estetică a figurativului ignorat, cât și o nouă valență a materiei vibrante. În aceeași paradigmă a posibilităților de cunoaștere metafizică și conștientă a materiei și a înțelesurilor sale implicite, expoziția își propune să transforme simplul observator într-un participant activ în dezvoltarea sensului personal.

Acționând în mod conștient într-o lume materială, ne apropiem mai mult de străinul din noi, dar devenim și mai incluzivi cu ceilalți diferiți din jurul nostru, pe măsură ce ne dăm seama că nu avem unde să scăpăm. În acest sens, materia nu mai este pasivă în ceea ce privește rolul pe care îl joacă în dezvoltarea relațiilor subiective cu lumea din jurul nostru. Însă, pe măsură ce ne adunăm tot mai mulți în încercarea de a ne fixa un viitor stabil într-o eră supusă fluxului constant de informații, deficitul de atenție ne joacă feste și ajungem doar să zgâriem suprafața posibilităților noastre.

Text and curatorial touch by Teodora Roșu

STRATA Presents

We are just scratching the surface  
Solo show by Anastasia Dumitrescu

Text and curatorial touch by Teodora Roșu

OPENING RECEPTION

December 16th | 7PM – 10PM
At Strata Gallery | Parângului 76 Street, Bucharest, Earth 
  
Strata Gallery is pleased to announce the opening of We are just scratching the surface , a Solo Show project by Anastasia Dumitrescu.
Feel welcome to join us on December 16th as we aim to create a psychologically safe enhancing environment for artistic acts and the manifestation of virtu.

About
Anastasia Dumitrescu is a Romanian multimedia artist and performer based in Transylvania, Romania. She studied performative arts at The National University of Performative Arts and Cinema, followed by a master degree on The theory and Practice of the Image, at The Center Of Excellency In Visual Studies in Bucharest. Her work is research-based and is being shaped by a post-phenomenological approach geography and theories of feminist new materialism, methods that both enable relational modes of approaching narratives between meaning and matter, humans, non-humans, and the environment. An interdisciplinary crossover between literature, poetry and theory, her outlets encompass photography, video-art, sonic experiments and installations. She is co-founder of Hyphen, an audio-visual platform where she performs as part of the experimental duo NAAUM together with sound artist and filmaker Vlad Fenesan.

Insight
Eight billion people by mid-November. Eight billion personal realms falling into place. Eight billion pairs of eyes. Seven thousand and one hundred languages translating every freeze frame we’re glimpsing. Each of us with its own symbolic and obscure system of interpretation. Yet, we’ll be remembered as a whole. An ontological whole made of agencies and their response-abilities. Words, visions and interactions aerodynamically coming together in an ensemble of borderline POVs.

Alongside the eight billion, an exuberant and ever-expanding scientific world. But just as the most advanced sciences of today still didn’t succeed to identify the vast biodiversity around us, only one individual cannot comprehend the data overflow of the present capitalism. Caught in the never-ending game of catching up with time, we tend to lose the attention that we pay to ourselves and to the surrounding space. We bear our crowded minds and neglected spirits with the burden of a nostalgia of going back, but we know too well that we don’t want to regress to a state of informational darkness. Already hybrids, we move through life without fully understanding how the new technologies are amalgamated with our ways of being.

But how do our unconscious android personalities engage in this increasingly high-tech society? How do our bodies and minds relate to each other in the various landscapes we inhabit, frequent or just passing through? More simply, how does our interiority relate with the exterior reality?  These are the questions to which Anastasia Dumitrescu is trying to answer through her practice. For her, the artistic act is a process, just like life, and when she lets a work leave her studio, she leaves it the freedom to create its own relationships with the surrounding environment and the viewing public.

The process of exploring the landscape becomes, for her, an intuitive and playful act, which allows her to endlessly reformulate her identity in relation to the material dimension of the artifacts she immortalizes. Capturing the stages of change generated by human intervention in the natural environment, Anastasia succeeds in bringing to the fore the plastic dimension of some fleeting and invisible moments, revealing the unbroken connection between the artificiality of our creations and the serenity of the natural world from which we evolved. Appropriating her own digital language in rendering the places she encounters, she offers a unique perspective on the hybrid tension that characterizes our reality, thus redefining the anthropomorphic landscape of our days.

All the more so, Anastasia’s photographic eye is from the start marked by the cohabitation of the technological and the natural. Being aware of it, she makes use of her own android formulation, nurtures it and gives it a course in the translation of the landscapes she presents. For this reason, she enters the reality of the image before she presses the shutter through her performative process of debating the selection that will be recorded and rendered later. And further, she invites the viewer to play the role of a dynamic and intuitive explorer of the places he ends up inhabiting and the meanings he ends up granting.

“We are just scratching the surface” appears as a response to the current speed culture and is a simple proposal to acknowledge our place in the world, both as a whole representing humanity and as individual ecosystems belonging to an already obsolete species. Revealing an assemblage of textures, surfaces and perspectives carefully composed, the selection of photographs invites to a reflection on the way we give meaning to the things around us. How we tend to abstract the materiality of digital snapshots. How these too, end up being surfaces that are anything, but superficial. How we rush to fill, in the individual imaginary, the outer limits of the frame. But also, how we give our own connotation to everything we encounter.

At the same time, it is an invitation to understand the current historical times and how the flow of information disperses endlessly on the scale of time. Using the motif of the taskscape, meaning the multitude of connected activities that fill our temporal landscape, Anastasia seeks to illustrate the liminality of both our external realities and ourselves as individuals characterized by the society and the way we live. Whether we distinguish the object in question or not, each of her photographs becomes a memento mori, a freezing in time of a transitional stage in the constant technological flux.

Adding a new, deeper layer, to the surfaces among which we wander, the installations she creates complete the exhibition by challenging the limits of both materiality and perception. Working at the boundary between figurative and abstract, they communicate directly with the selection of photographs highlighting the material dimension of what is represented and revealing both a new aesthetic of the ignored figurative and a new valence of vibrant matter. In the same paradigm of the possibilities of metaphysical and conscious knowledge of matter and its implicit meanings, the exhibition aims to transform the simple observer into an active participant in the development of personal meaning.

Acting consciously in a material world we get closer to the stranger within us and we become more tolerant with the different others around us, as we realize that we have nowhere to escape. In this sense, matter is no longer passive when it comes to the role it plays in developing subjective relations with the world around us. But, as more and more of us gather in an attempt to fix a stable future in an age subject to the constant flow of information, attention deficit plays tricks on us, and we end up just scratching the surface of our possibilities.