Ștefan Popescu, testament & fotografie cu dedicație, foto & text courtesy Historic

Fotografie de epocă înfățișându-l pe pictorul Ștefan Popescu la senectute. Fotografia poartă dedicația olografă oferită celor doi nepoți ai pictorului, Lelica și Costică cu drag, Moș Ștefan, datată 1 ianuarie 1935.

George Oprescu, Ștefan Popescu, București, Casa de librărie și editura Arta, Colecția Galeria Artiștilor Români, 1943. XII p., 16 ilustrații. Volumul poartă la început dedicația olografă a lui Ștefan Popescu, oferită nepoatei sale Lilica, datată 1 aprilie 1943.

Testamentul pictorului Ștefan Popescu întocmit în ziua de 12 ianuarie 1948. Prin acest testament, Ștefan Popescu declară că toată averea mobilă și imobilă o lasă după decesul său, soției sale Zoe Ștefan Popescu. Toate obiectele aflate în casa de pe strada Dionisie Lupu, reprezintă proprietatea comună a celor doi, iar acestea vor reveni automat soției. Singurele obiecte personale ale pictorului reprezintă corpurile de mobilier din camera sa, pe care le lasă nepoatei sale Marilena C. Ionescu. Totodată, acesta menționează că bustul său din bronz realizat de Ion Jalea și portretul realizat de Eustațiu Stoenescu vor fi donate Muzeului Toma Stelian. Testamentul a fost întocmit în trei exemplare, unul pentru el, altul pentru doamna Lelica C. Ionescu și cel de-al treilea pentru Dr. Gr. Gramaticescu. Textul a fost redactat olograf de Ștefan Popescu, cu cerneală neagră, pe o singură filă, recto-verso, fiind semnat și datat la final. Documentul vine însoțit de plicul original în care a fost expediat.