Atelierele a peste zece pictori și sculptori consacrați și galerii ce promovează arta contemporană vor fi deschise publicului larg pentru o seară, cu ocazia celei de-a treia ediții a evenimentului Open Doors de la Combinatul Fondului Plastic, pe 8 septembrie 2022.
PROGRAM: 18:00 – 22:00 / Intrarea este gratuită.
Combinatul Fondului Plastic, Băiculești 29
Încă de la prima ediție, care s-a desfășurat în toamna anului trecut, evenimentul și-a propus să aducă publicul mai aproape de una dintre cele mai concentrate zone culturale ale Bucureștiului și să-l familiarizeze cu spațiile, dar și cu comunitatea artistică existentă în jurul acestora. Astfel, pasionații de artă și cei curioși vor putea explora încă o dată atelierele unora dintre cei mai cunoscuți artiști români și descoperi cele mai recente expoziții ale galeriilor de artă, accesul fiind gratuit.
Printre artiștii ale căror porți vor fi deschise în cadrul evenimentului se află: Marian și Victoria Zidaru, Mircea Roman și Florentina Voichi, Cătălin Bădărău și Bianca Mann și Alexandru Marinete.
De asemenea, galeriile Sector 1, Nicodim, Sandwich, IOMO, ArtSafe, SENAT, UNAgaleria și Spațiul The Institute își desfășoară activitatea tot în incinta Combinatului, vizitatorii putând admira aproape lunar noi expoziții ce aduc în prim-plan variate arii artistice, de la pictură, sculptură până la instalații și proiecții.
Intrarea este gratuită.
OPEN DOORS este un eveniment prezentat de UniCredit Bank, susținut de Art Property Development și Art Property City și ABSOLUT.
combinat.ro este platforma comunității culturale și creative din Băiculești 29 și una dintre principalele destinații culturale bucureștene. Proiect prezentat de UniCredit Bank, susținut de Art Property Development și Art Property City.
Parteneri culturali: Uniunea Artistilor Plastici, Combinatul Fondului Plastic.