Expoziția „Livia Rusz, o poveste fără sfârșit” de Ziua Copilului la Biblioteca Orășenească și Județeană „Somogyi Károly” din Seghedin
Miercuri, 1 iunie 2022, de la 16.00, Filiala Seghedin a ICR Budapesta, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească și Județeană „Somogyi Károly” din Seghedin vernisează expoziția retrospectivă de benzi desenate „Livia Rusz, o poveste fără sfârșit” la sediul acesteia din Seghedin, Piața Domului, nr. 1, 6720.
Organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, evenimentul este dedicat în primul rând celor mici, dar și celor care își vor aminti cu nostalgie de anii copilăriei, privind panourile ce conțin benzile desenate ale graficienei şi ilustratoarei Liviei Rusz, cunoscută în egală măsură atât în România, cât și în Ungaria.
Grafician, pictor și, ilustrator, Lívia Rusz a debutat la Cluj, în 1958, la revista pentru copii “Napsugár” (Raza de soare). Împreună cu scriitorul Fodor Sándor, aceasta a creat în 1963 personajul “Csipike/Cipi”, un pitic devenit eroul a cinci povestiri, tipărite în numeroase ediţii şi traduse în mai multe limbi. Începând din anul 1966, aceasta a publicat benzi desenate în periodice româneşti, semnând totodată şi numeroase volume bogat ilustrate și albume. Împreună cu scriitoarea Lucia Olteanu a creat îndrăgitele personaje Mac şi Cocofifi. La sfârşitul anului 1987, Lívia Rusz s-a stabilit la Budapesta, unde a început colaborarea cu scenaristul şi colecţionarul de benzi desenate Ferenc Kiss.
Curatoriată de Alexandru Ciubotariu, cunoscut grafician, autor și colecționar de benzi desenate, expoziția „Livia Rusz, o poveste fără sfârșit” va fi dublată de activități artistice și educative dedicate celor mici și organizate de Biblioteca Orășenească și Județeană „Somogyi Károly” din Seghedin.

Recent Comments