Filiala Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează sâmbătă, 21 mai, între orele 12:00-15:00, evenimentul “Artist run space”.
Constanța, orașul milenar cu o istorie multiculturală ce reprezintă o punte între istoria bogată a patrimoniului românesc și modernismul prezentului, este sărbătorit de artiștii plastici printr-o expoziție de pictură, ceramică și sculptură.
Publicul iubitor de artă este invitat să petreacă câteva ore relaxante, încărcate de sens, alături de artiștii expozanți, la sediul filialei din Bv. Mamaia, nr. 298-300.
Tot sâmbătă, 21 mai, vă invităm la evenimentul de lansare a volumului de excepție, “Risipitorul de talent. Ilie Cristoloveanu, pictor și filolog în România și SUA”, semnat de Mona Momescu și Eduard Andrei.
Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă din Constanța, la orele 16, în prezența autorilor – Mona Momescu, doctor în filologie, actualmente lector la Facultatea de Litere a Universității Ovidius din Constanța, cu o îndelungată activitate ca lector de limba și cultura română la Catedra „N. Iorga”, Universitatea Columbia, New York, și Eduard Andrei, pictor și istoric de artă, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
Artiștii Filialei Constanța Unu vă așteaptă cu drag să sărbătorim împreună ziua orașului nostru!
Recent Comments