POC!, prima revistă de bandă desenată documentară din România se lansează joi, 12 mai, la Centrul Ceh București, începând cu ora 18.30. Revista își asumă să stea la intersecția dintre documentarea prin abordări academice și jurnalistice și creațiile inovatoare și provocatoare de bandă desenată.
Revista de banda desenată documentară POC! este cel mai recent și de mult timp dorit proiect al asociației Bloc Zero. Aceasta va putea fi cumpărată chiar la evenimentul de lansare și ulterior de pe site-ul https://bloczero.ro/ cu prețul de 50 RON.
Manifestul POC!
“POC! se aude tocmai din locuri care nu sunt perfecte, care crapă, se dărâmă, pocnesc. Suprafețele șlefuite sunt o oglinda a societății în care trăim, iar pocniturile în aceste suprafețe reprezintă locurile care nu sunt cele mai sănătoase, locurile care ne arată că avem ceva de reparat, de schimbat. Ceea ce pocnește ne dă o posibilitate unui nou început, unei reparări, a unei reforme, unei regândiri, unei revoluții. Nu de la ceva șlefuit și perfect, dar de la ceva crăpat începem să reparăm. Ne-am dori în POC! să vorbim despre aceste pocnituri. Despre subiecte care ne preocupă, despre mecanisme stabilite și învechite în societatea noastră pe care vrem să le schimbăm”, spune Petra Dobruska, fondatoarea revistei.
Primul număr de revistă abordează povești despre mediu și nu întâmplător ne ocupăm de acest subiect. În zilele noastre auzim din ce în ce mai mult cât de gravă este starea planetei noastre, cât de multe ar trebui să schimbăm pentru a opri dezastrul anticipat de experți. Nu ne-am propus să abordăm toate subiecte, nici nu ar fi posibil, dar atingem cauzele mari de mediu, cât și câteva inițiative locale din Munteania, Transilvania, Maramureș sau Banat, importante pentru comunități mai mici, dar care ne pot inspira.
POC! aduce laolaltă ilustratorii experimentați dar și pe cei la început de drum
Nu în ultimul rând POC! este deschis ilustratorilor cunoscuți în domeniul benzii desenate, dar și celor care sunt la începutul carierei sale. Vrem să creștem comunitatea creativă în acest domeniu, precum și să prezentăm autori din străinătate. Banda desenată are în România un mare potențial de dezvoltare, iar banda desenată documentară cu atât mai mult. Un mod firesc și creativ prin care ne putem exprima, pe care îl putem citi, din care avem cu toții de învățat.
Revista cuprinde șase povești de mediu, după cum urmează:
OMUL CARE PRIVEȘTE SPRE CER – Agata Tabacu, Ionuț Sociu
MAI PRESUS DE AUR – Ileana Surducan, Petra Dobruská
NEGRU CA ZĂPADĂ – Sabrina Dâscă, Roxana Bucată
BUTELCA – Štěpánka Jislová, Adela Peková, Daniel Hrůza, Joza Kuna
ZIMBRUL – Mircea Pop
BUCUREȘTIUL AERULUI – Octavian Curoșu, Anastasia Rohac, Loredana Pană
Primul număr al revistei POC! a fost realizată în cadrul proiectului Verde-n față derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Asociația Bloc Zero, cu susținerea HeidelbergCement România.
Evenimentul de lansare este organizat cu sprijinul Centrului Ceh București și Budweiser Budvar.
Parteneri: Asociația MaiMultVerde, Heidelberg, Centrul Ceh București, Școala Gimnazială “J.A. Komensky” Sfânta Elena
Parteneri media: Kiss FM Deva, Cinefilia.ro, StiriONG, filme-carti.ro, Ziarul Metropolis.
Recent Comments