O introspecție în noi înșine prin artele vizuale internaționale oferită de Bienala Albastră brașoveană

BIENALA ALBASTRĂ – Bienala Internațională de Arte Vizuale din Brașov – 2021 –ESSENTIA și-a încheiat periplul manifestărilor artelor vizuale și multitudinea evenimentelor culturale desfășurate în Brașov și în zona metropolitană la finele lunii noiembrie.

Desfășurată în perioada 17 octombrie – 21 noiembrie 2021, BIENALA ALBASTRĂ – Bienala Internațională de Arte Vizuale din Brașov – 2021 – ESSENTIA, proiect inițiat și organizat de Asociația Culturală Artessentia, este rod al  cofinanțării sale de către Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov, dar și a colaborării cu o mare parte dintre instituțiile de cultură brașovene, cu alte organizații, entități sau persoane, actanți culturali și voluntari, fiind la acest moment prima și cea mai amplă manifestare de acest gen din centrul României. Evenimentul cultural este unic din punct de vedere al pachetului de oferte în care sunt incluse și evenimente conexe, dar și datorită numărului mare de locații în care se  desfășoară: spații arhitectonice și istorice foarte cunoscute din patrimoniul cultural brașovean, spații  ultramoderne  specifice, galerii de artă, spații alternative, reconversii de spații sau cele ale instituțiilor culturale importante de pe firmamentul orașului – clădiri ale muzeelor, Operă, Filarmonică, Teatrul Dramatic ”Sică Alexandrescu”, Primărie etc.

Această manifestare de certă valoare și-a propus și a reușit să revalorizeze și să promoveze artele vizuale  aducând în fața  publicului un număr suficient de mare de exprimări  artistice de calitate, de experimente vizuale pline de prospețime, de lucrări de artă variate, cu o largă diversitate a tehnicilor, a mediilor folosite, să prezinte un număr generos și important de artiști vizuali care să poată genera un trend, un Target al artei actuale la nivel național și internațional. Orașul a fost inundat de artă prin numărul mare de expoziții și evenimente culturale, asigurând o vizibilitate deosebită lucrărilor expuse, atrăgând un număr semnificativ de vizitatori consumatori de artă și din alte zone de interes cultural, dar și formând un turism cultural chiar și în această perioadă dificilă a restricțiilor datorate pandemiei. Oferta către public a fost una de excepție pentru că pe lângă o simplă expunere a lucrărilor valoroase, privitorul a fost imersat într-o atmosferă mereu diferită, beneficiind de o punere în scenă nouă, conferindu-i-se de fiecare dată o altă perspectivă datorată simbiozei dintre operele de artă alese în cupeul respectiv și spațiul în sine, cu personalitatea, cu încărcătura sa, totul fiind generat de amprenta curatorilor avându-se în vedere atât punerea în valoare a lucrărilor de artă precum și crearea de vibrații și emoții .

Fiecare ediție a bienalei s-a desfășurat sub umbrela unei teme de actualitate. Prima ediție a avut ca fir director: Hronicon dorindu-se o abordare în care artistul să fie cronicar al unor momente sau al unor aspecte semnificative pentru el sau pentru ceilalți;  iar anul acesta, tema în care s-a înscris ediția a doua a Bienalei Albastre a fost Essentia, temă pentru cele două secțiuni: invitați cu expoziții de autor și participanții înscriși și selecționați. Subiectul s-a dorit să propună o introspecție în noi înșine, o aplecare, o preocupare, o întoarcere în zilele acestea de restricții ale pandemiei, la lucrurile fundamentale, cu adevărat importante – esențiale, valoroase pentru noi ca indivizi sau pentru umanitate.

BIENALA ALBASTRĂ – Bienala Internațională de Arte Vizuale din acest an s-a desfășurat în 21 de locații și a  cuprins un număr de 32 de expoziții: un număr de 17 instalații de artă sau mixmedia și de  expoziții personale ale artiștilor invitați ai bienalei, 2 expoziții de artă din colecții private, 13 expoziții care au cuprins aproximativ 400 artiști vizuali valoroși rezultați în urma selectării celor care s-au înscris, peste 1000 de lucrări expuse și peste 15 evenimente conexe care au acoperit o plajă largă de manifestări culturale: conferințe, lansări de carte, recitaluri și concerte de muzică clasică, jazz, muzica electronică, recitaluri de poezie, reprezentații teatrale, dans contemporan, lecții deschise adresate elevilor, tururi ghidate, demonstrații și întâlniri de tipul meeting artist. etc.

Invitații bienalei au fost importanți artiști consacrați, dar și tineri aflați la început de carieră. Aceștia sunt: Felix Aftene/Andrei Cozlac/Lucian Dan Teodorovici – video-instalație (Iași), Mirela Anura – instalație hârtie (Dűseldorf), Dalina Bădescu – pictură (București), Bruno Maria Bradt – desen/grafică monumentală (Nürnberg), Maria Cioată – instalație porțelan (București), Andrei Cozlac – video instalație interactivă (Iași), Ion Isăilă – grafism, pictură, altorelief (Dűseldorf), Gabriel Kelemen – conferință, lansare de carte, grafică, video experiment (Timișoara), Flavia Lupu/Andrei Novac pictură, instalație ca ilustrație la antologia de versuri lansată (București), Anja Molendijk – pictură (Nürnberg), Gabriela Năftănăilă Levențu – instalație panouri textile (București), Silviu Preda – fotografie (Timișoara), Marcela Rădulescu – desen/grafică (Brașov), Debra Liz Recuerdo – asamblaj (Filipine), Ion Tițoiu– gravură si demonstrație de gravură (Constanța), Alexandra Vassilikian – instalație desen (Paris, Augsburg), Tori Wrånes – video-performance (Norvegia).

La deschiderea expozițiilor, alături de cei doi curatori ai Bienalei Albastre – Victoria Țăroi Galbenu și Cristina Simion, au prezentat renumiții critici de artă: Roxana Bărbulescu, Ana Amelia Mădălina Dincă, Adina Rențea, Pavel Șușară, artiștii vizuali Dalina Bădescu, Andrei Florian, Decebal Gabriel Țăroi, precum si directorii instituțiilor gazdă: Dragoș Dimitriu, Adrian Lăcătuș, Daniel Nazare, Radu Popică, Valer Rus, Corina Slăveanu, Adrian Vălușescu. Ne-au făcut onoarea de a participa cei doi invitați cu expoziții de colecționar: Dr. Cristina Simion și Av. George Șerban însoțiți de poetul si editorul Nicolae Tzone, prof.dr. Rodica Ilie și dr. Alexandru Chituță. Am avut plăcerea de a colabora din partea Uniunii Scriitorilor din Romania – filiala Brașov cu prof. dr. Adrian Lesenciuc și cu Augusta Oniță de la compania Libris.

Cele 21 de locații puse la dispoziție de organizatori au fost: Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Casa Junilor – parter, Casa Memorială Ștefan Baciu, CATTIA – Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri, Centrul Cultural Reduta, Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Curtea interioară a Primăriei Municipiului Brașov, Cetatea Feldioara, Galeria9,  Galeria Europe a U.A.P., Galeria KronArt, Filarmonica – Galeria Patria, Librăria Cărturești, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Casa Mureșenilor, Muzeul de Istorie, Muzeul Tradițiilor Codlene, Opera – Foaier, Teatrul Sică Alexandrescu – Foaierul, Turnul Alb, Vila Adler.

Din cadrul evenimentelor conexe putem menționa: conferințele care au însoțit expozițiile Restitutio 111 – Jaques Herold la Biblioteca George Barițiu, KLMN Codex Armonia Hermetica a cosmosului – în sala Centrului Cultural Reduta și cea de la Academia Forțelor Aeriene legată de lansarea volumului lui Andrei Novac, recitalurile oferite de pianistul Horia Mihail și de către jazzmanul Mircea Tiberian, concertul saxofonistului Cătălin Milea și al interpretului la handpan Gabriel Bălașa, recitalul trompetistului din Orhestra de Camera Radio – Sebastian  Burneci, recitalul lui Bogdan Costache – vioară și Liliana Iacobescu – pian, cel al lui Decebal Costache – vioară și al Lilianei Iacobescu – pian,  muzică clasică cu Quartet Fortissimi, concertul Midnight Buzz și lansarea de album Phonic Bomb, moment poetic în recitarea poetului Laurențiu-Ciprian Tudor, Teatrul Particular – Dorina Roman și DJ Alex, Biofilm – trupă experimentală de dans contemporan, muzică și poezie, lecții și vizite în cadrul bienalei a elevilor de la Liceul de Arte sau lecții pe marginea bienalei la Liceul Sportiv, tururi ghidate la expozițiile din Cetatea Feldioarei și la Muzeul Tradițiilor Codlene.

Am încercat în paralel cu derularea evenimentelor în spațiul real, fizic, să construim o bază de date, să formulăm informație suficientă care să facă posibilă  prezența, vizibilitatea și vizualizarea Bienalei Albastre și în spațiul virtual, pentru a putea fi accesibilă celor care în această perioada nu au putut participa din varii motive (sănătate, teama de infectare, izolare, restricții datorate măsurilor împotriva Covid19, lipsa timpului necesar, etc.) la manifestările  artistice organizate. Aceasta face posibilă vizionarea acestora de oriunde, din orice colț al lumii, din spațiul casei, în siguranță oricând și pe termen îndelungat de timp. Astfel, artiștii și operele lor prezente în bienală sunt vizibili prin intermediul tururilor virtuale disponibile pe site-ul evenimentului www.bluebiennale.com sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/bluebiennale

În aceste momente triste pentru umanitate, momente de retrageri și însingurări, de spaime și îngrijorări, de izolări și traume, fiecare dintre noi are nevoie de un respiro, de momente de normalitate, de empatie și de încredere în viitor, de speranță. Noi, oamenii, avem spirit, gândim, avem emoții, simțim nevoia să relaționăm, să  dialogăm, să fim auziți, înțeleși, să fim liberi să putem comunica sentimente,  concepte, să consumăm arta. Arta vizuală este  un mod de comunicare, reprezintă cea mai profundă expresie a creativității umane, cel mai înalt mod de transmitere a ideilor, cea care induce vibrații, stimulează  imaginația, percepția, intuiția, cunoașterea, explorarea, este un transportor de emoții. Toate acestea sunt indispensabile și  constituie esențe ale umanității. De aceea, mai ales în aceste momente, este nevoie, este esențial să facem un loc tot mai important artei în viața noastră, iar Bienala Albastră nu a dorit să amâne cea de a doua ediție, ci a creat-o în ciuda tuturor obstacolelor și a greutăților acestor vremuri, cu o echipă foarte mică, dar cu o dorință enormă de a ajuta publicul și artiștii vizuali să comunice între ei valori culturale și să se bucure de energia creatoare, care este esența artei și a vieții însăși.

Vă așteptăm cu drag la următoarele ediții ale BIENALEI ALBASTRE – Bienala Internațională de Arte Vizuale din Brașov într-o perioadă mai bună si mai sigură în care să ne putem bucura împreună, în număr cât mai mare de nivelul și de valoarea artelor și să putem face schimburi de idei și de experiențe fără opreliști!

Asociația Culturală Artessentia