The Use of Landscape
24.06 – 07.08.2021
Galeria Posibilă
Expoziția studenților participanți la workshopul susținut de Michael Höpfner și coordonat de Iosif Kiraly în 2020
Artiști:
Amy Casilda Bartoli
Dominik Buda
Cătălina Cosma
Vlad Dinu
Flora Franke
Elena Kristofor
Denise Lobonț
Diana Păun
Patric Pavel
Nora Severios
Anul trecut, în 2020, am început proiectul de cercetare “Utilizarea peisajului/The Use of Landscape” ce cuprindea întâlniri cu artiști și teoreticieni preocupați de felul în care peisajul apare în munca lor și nu numai. Atunci am propus și un workshop pentru studenți – sesiuni de discuții și ghidaj – susținut de artistul Michael Höpfner, profesor la Akademie der bildenden Künste Wien și coordonat de artistul Iosif Kiraly, profesor la Universitatea Națională de Arte București. Workshopul, inițial plănuit ca o întâlnire în natură, s-a extins pe durata unui an, exclusiv online, cu discuții regulate între profesori și cei 10 studenți de la universitățile amintite. În martie 2021, lucrările rezultate în urma atelierului au fost expuse în Viena, în galeria academiei, iar acum, în iunie, acestea ajung în București unde vor fi prezentate la Galeria Posibilă.
Proiectele studenților reflectă diversitatea de abordări și înțelegeri ale peisajului, în așa fel încât fiecare ajunge, fizic și mental, la o apropiere de și analiză a peisajului. În cadrul acestor întâlniri, Michael Höpfner a făcut o incursiune în evoluția utilizării peisajului de la Revoluția Industrială încoace, oferind studenților o înțelegere în istoria imaginii, dar și în istoria culturală a subiectului.
Expoziția se deschide cu instalația Norei Severios, “150 million kilometers away/150 milioane km depărtare” – o serie de recipiente de sticlă în care expune cromatica extrasă din pigmenți folosiți la vopsirea fibrei de urzică rezultată prin acțiunea și căldura soarelui (cu referință în titlu, la distanța Pământului față de Soare). Prin legătura imediată a luminii/soarelui/căldurii, în apropierea acestor borcane cu lichid semi-transparent stau două fotografii ale lui Denise Lobonț, “Femei pe plaja din Eforie Sud”.
A doua cameră se deschide cu video-ul lui Patric Pavel și al lui Vlad Dinu, “unseen”, un colaj de priviri din unghiuri surprinzătoare asupra pădurilor, discutând despre defrișările făcute, în special, de companiile austriece în România. Alături, lucrarea Elenei Kristofor, “Entwurf eines Waldes in der Steppe/Schița unei păduri în stepă”, arată o relație atipică cu pădurea, artificială pe alocuri (dungi cu culori primare printre crengi naturale), din perspectiva unei persoane a cărei întâlnire cu pădurea se face târziu, străină în relație cu stepa copilăriei. Comentariul asupra artificialului și limitei percepției se extinde cu cele două lucrări expuse de Dominik Buda, “Finding” și “Parabelflug”, ce vorbesc despre momentul surprins în fotografie, intervenția umană, controlată, în contrast cu lentoarea naturii.
Revenind la proiectul lui Patric și al lui Vlad, acesta intră în dialog cu trunchiurile de arbori aduși în spațiul galeriei de Diana Păun. Diana atașează imagini din satelit capturate pe Google Maps ale pădurilor defrișate, expuse ca forme serigrafiate pe bușteni, în relație cu sunetul puternic ce vine din interiorul lor.
Ultima încăpere deschide un discurs al experienței personale. Flora Franke folosește reflexia apei ca metaforă pentru auto-reflecție, pe care o transpune apoi în cianotipie și colaj, extrăgând elemente figurative în forma abstractă a ochiului de apă. În partea opusă, proiectul lui Amy Casilda Bartoli e o întoarcere la locurile natale, în Malta, unde redescoperă legătura dintre peisajul specific zonei, religie și imaginea proprie filtrată digital. Tot din întoarcere și auto-reflecție se construiește și proiectul Cătălinei Cosma, “Impromptu forest – a study of artificial nature”, cu o privire documentar antropologică asupra unei foste ferme din jurul anului 1920 de la marginea Bucureștiului (cartierul Andronache) și modul în care natura acaparează locul părăsit, dar integrat de comunitate.
Workshopul a fost realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (2020) și în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București și cu Akademie der bildenden Künste Wien. Expoziția este susținută de cele două universități și de Forumul Cultural Austriac, București.
Acest eveniment face parte din proiectul “Utilizarea peisajului/The Use of Landscape” desfășurat de Galeria Posibilă 2020-2021, ce se va finaliza printr-o publicație. Proiectul de cercetare deschide interpretări asupra utilizării peisajului dezbătute într-un cadru interdisciplinar într-o serie de sesiuni de discuții desfășurate pe perioada unui an, ce fac corpul teoretic al acestui demers. Acțiunea de a utiliza presupune întrebuințare și folosire, deci o activitate care se supune subiectului, dar presupune și o minimă cunoaștere a felului în care se întrebuințează. Ne îndreptăm spre peisaj pentru că știm că putem găsi ceva acolo, că teritoriul acesta conține sau poate dezvolta cunoaștere (estetică, practică ori teoretică). Care sunt, așadar, procedeele prin care ne putem apropia de subiect? Ce unelte are fotografia în particular, ori arta, în general, de a utiliza peisajul? Ce oferă studiul artei contemporane în privința studiului peisajului? Cum poate arta să ne învețe despre peisaj?
Galeria Posibilă
str. Popa Petre, nr. 6
Program
24.06, ora 17.00
vernisaj cu prezența artiștilor
25.06 – 07.08.2021
Miercuri – Sâmbătă
17.00 – 21.00
Photo credits: Dominik Buda, 2021











Recent Comments