Dreams Made Flesh (Vise încarnate)
Artiști: Catinca Malaimare, Xavier Robles de Medina, Zoe Williams, Bruno Zhu
Curator: Luís Manuel Araújo

Vernisaj
Sâmbătă, 8 mai 2021, 15:00-21:00
+
Performance de Catinca Malaimare
A sight better than the others
18:00/ 20:00
Preview pentru presă
Joi, 6 mai 2021, 16:00-18:00
+
Artist Talk: Luís Manuel Araújo în
conversație cu artistul Xavier Robles de Medina, 17:00

Dreams Made Flesh (Vise încarnate) este o expoziție de grup ce reunește patru artiști care explorează modul în care identitatea umană este modelată prin intermediul obiectelor asupra cărora își proiectează dorința, dintr-o perspectivă queer.

Dorințele queer sunt adesea orientate către obiecte cotidiene considerate nelegitime de societatea zilelor noastre, întrucât acestea obișnuiesc să amenințe tiparele legate de sex, gen și sexualitate. Expoziția pleacă de la premisa că o abordare queer ne poate elibera de monotonia unei vieți prescrise și poate crea noi culturi materiale, rezistând opresiunii normativității. Dialogul creat de lucrările expuse se bazează pe potențialul existent în obiectele asupra cărora ne proiectăm reflecțiile, prin care ne recreăm emoțiile, cu care ne încântăm sau ne înfrumusețăm.

Cei patru artiști au contribuit la o publicație ce va fi tipărită cu ocazia expoziției Inspirată de tradiția românească a tăierii moțului, publicația va ilustra o selecție de obiecte pe o tavă de argint, fiecare întruchipând o dorință secretă a unuia dintre artiști.

Expoziția va putea fi vizitată de public până pe 19 iunie, de miercuri până sâmbătă, în intervalul orar 12:00-18:00. Accesul se va realiza în conformitate cu măsurile de prevenire și protecție împotriva COVID-19 în vigoare la data respectivă.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.