Bună, sunt Lucian Muntean. Cu ocasia Zilei naționale a României vă urez la mulți ani!
Acum, la 102 ani de la Unire mi-am propus să revitalizez acele cinci fotografii alb-negru, singurele fotografii pe care le avem de la momentul declarării unirii transilvănenilor cu România, la 1 Decembrie 1918, emblematice de altfel, încercând să le colorizez manual, în tehnica specifică în care se lucra acum un secol. Colorizarea efectivă constă în aplicarea unor pigmenți sub formă de pulbere sau pasteluri uscate, de tip PanPastel, Sennelier, Faber-Castell Pitt Pastel, pe suprafața hârtiei cu textură fină. Aplicarea culorilor se face succesiv, prin stratificări transparente, cu ajutorul unor bureți sintetici cu densitate mare. Anumite detalii precum linii sau contururi sunt lucrate cu creioane tip pastel. La final pe întreaga suprafață se aplică două straturi de fixativ din gama profesională.
Fotografiile originale sunt cele realizate de Samoilă Mârza. Le cunoaștem cu toții. Dar cum ar fi arătat în culori? Print-o tehnică specială putem să recreăm aceste imagini în culori. Le aveți în galeria online publicată de revista Historia și în print, în numărul din decembrie 2020.