Principala componentă a politicii externe a lui Vlad Țepeș au reprezentat-o relațiile cu Imperiul otoman. După ce refuză plata tributului (10.000 de galbeni) și după ce dejoacă o tentativă otomană de a-l captura prin vicleșug, ocazie cu care conducătorul otoman Hamza-beg este prins, iar soldații săi sunt trași în țeapă, Vlad Țepeș atacă și distruge garnizoanele otomane din nordul Bulgariei. Mărturie a spaimei pe care a provocat-o acțiunea lui Vlad Țepeș în rândul otomanilor este o cronică scrisă la puțin timp după desfășurarea evenimentelor, care consemna faptul că ,,se speriaseră într-atât mulțimile turcilor, încât se socotea fericit cel care putea trece dincolo, în Anatolia”.
Ca răspuns la acțiunea lui Vlad Țepeș, în primăvara anului 1462, sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, declanșa o campanie militară împotriva Țării Românești. Domnitorul muntean adoptă tactica pământului pârjolit, încercând să atragă armata otomană spre interiorul țării, pe care o macină prin atacuri neîntrerupte. În noaptea de 16/17 iunie 1462, în apropiere de Târgoviște, capitala Țării Românești în acea vreme, Vlad Țepeș atacă tabăra otomană cu scopul de a-l ucide pe sultan, însă această tentativă eșuează.
Aflat în imposibilitatea de a-l atrage pe Vlad Țepeș într-o luptă decisivă, sultanul ordonă retragerea armatei sale peste Dunăre, nu înainte de a-l impune pe tronul Țării Românești pe Radu cel Frumos, căruia i se raliază boierimea, scăpată de pericolul ocupației otomane. Vlad Țepeș se retrage în Transilvania, unde spera să primească ajutorul regelui Ungariei Mathias Corvin, însă este arestat de acesta din urmă sub pretextul că ar fi avut o înțelegere secretă cu otomanii și este închis la Vișegrad.
Drd. Constantin Gabriel, muzeograf, Secția Istorie, Muzeul Municipiului București
Recent Comments