La cea dea cincea personală de pictură, Maia Truțulescu a făcut un salt uriaș în etalarea valorii talentului său.

O expoziție la Galeria Pygmalion, o sală dedicată exclusiv artiștilor profesioniști cu acte în regulă și în special al proiectelor atent selectate pentru a fi expuse publicului timișorean și nu numai, înseamnă pe deoparte recunoașterea ei ca tânăr artist și nu în ultimul rând o dorință de a demonstra că arta nu are limite.

Să expui la Pygmalion la numai 10 ani este un vis împlinit, o muncă care a dat roadele pe care publicul prezent le-a gustat pe nerăsuflate.

Șocul celor care o cunoșteau sau care au luat contact prima oară cu opera Maiei a fost unul exclamativ,  evoluția ei fiind de a dreptul excepțională. Artiștii plastici și publicul numeros prezent la vernisaj au apreciat opera Maiei,  impresiile culese după vernisaj au fost la superlativ și cu siguranță impactul general a fost demn de expoziție plastică de excepție.

Dacă nu ne referim la dimensiunile lucrărilor ei sau la coloritul atent gândit, ori la explozia bucuriei picturii în general, ne putem  pune întrebarea firească dacă acest copil este doar o fericită întâmplare a  destinului sau chiar este harul divin în manifestarea sa pură.

Maia adus în expoziția sa fărâme de suflet inocent, senin, curat, curios, pe care le-a insuflat cu pricepere într-o tehnică curată, nealambicată și nealterată de diluția conștientului.

Ea exprimă odată cu fiecare picătură de vopsea bucuria vieții, bucuria artistului creator. Arta sa te învăluie prin energia pe care o degajă, o mângâiere a simțurilor pe care o împărtășește cu toată lumea și pe care o dăruiește necondiționat.

Despre universul artistic al Maiei Truțulescu, a vorbit, la vernisajul expoziției, criticul de artă lect. univ. dr. Gabriel Kelemen, vicepreşedinte UAP Timișoara:

„Tânăra Maia Truțulescu este un prilej de maximă bucurie, nu vreau să zic lucruri mari dar este din punctul meu de vedere un miracol.  Ce m-a bucurat când am întâlnit opera Maiei Truțulescu, a fost, în primul rând, inocența și seninătatea. Ea nu alunecă, la nouă ani, după cum se vede, în derizoriu, nu pică în kitsch, nu alunecă în arta naivă. Ea nu este nici mare, nici mică. Este serioasă, asta mi s-a părut foarte interesant la ea, e ludică, senină. Ea-și oferă sufletul pe tavă, pe simeza asta atât de interesantă. Se simte că lucră cu sufletul! Are un entuziasm aici, pe care mi-e greu să-l reconstitui, dar siguramente îl are prin carisma divină. Ea își proiectează propriul Paradis. Este un Paradis specific gândirii copilului, necontaminat cu dejecția post-post-postmodernă care uneori îți repugnă, la un moment dat, chiar brutal, vorbind. Este în zona paradisiacă, în zona acestei feerii în care câmpul afectiv încă nu este ecranat de abrutizările care riscă, de multe ori, într-o societate din ce în ce mai convulsivă, să atace la bază. Vedem aceste aparente flori. Dar acestea sunt, de fapt, ipostaze ale sufletescului. Maia vine și-și aruncă aceste miraje afective, și le aruncă cu dezinvoltură pe pânză. Te miri cum lucrează, cu scara, cu bidineaua…. de unde atâta forță? Ea face dripping, pictează cu pensula, face cercuri concentrice, are simțul adâncimii…  Ce vedem interesant, în afară de dripping și de toate aceste spectaculoase policromii? Vedem câmpuri liniștite, senine, cerul senin, iarba proaspătă. Este un univers primăvăratic. Există o primăvară sufletească care se transformă, treptat, într-o vară. Îi urez să aibă puterea să rămână ea, să nu se sperie de vicisitudini și să învingă prin frumos!”

Expoziția ”Sounds of  Soul” care a fost vernisată la Galeria Pygmalion din Timișoara a fost prezentată în premieră  la Biblioteca Națională a României din București- sala de expoziții Pergament, în toamna anului trecut.

”Sunetele sufletului” pe care le oferă Maia publicului adună si etalează lucrări care vorbesc despre sinceritatea actului artistic, o bucurie a experienței plastice pure. Nu trebuie să fi expert să-ți dai seama că ceea ce face Maia, nu mai este de mult o joacă de copii, ea a depășit limita impusă de vârstă în ceea ce înseamnă maturitatea artistică. Maia are propriul univers în care se simte bine și liberă, și pe care-l propune și celorlați spre ai pătrunde vibrațiile pozitive, sensul blând și curajos al sufletului de artist. Dacă extragem esența picturii ei observăm seriozitatea și ambitia omului matur, fără să uităm latura estetică cu care învăluie orice lucrare, căreia îi găsește prin pasiune valențe plastice de nebănuit și o transformă într-o operă maiestuasă. Prezentă în Timișoara pentru o a doua expoziție personală în acest oraș, lucrările Maiei au fost o surpriză plăcută și nebănuită pentru public, care a fost uimit de dimensiuni, colorit și mai ales de  maturitatea plastică de care dă dovadă. 

În această nouă expoziție Maia prezintă lucrări de pictură majoritatea realizate în 2019 și 2020. Față de anii anteriori suprafețele sunt de-a dreptul îndrăznețe din prisma dimensiunilor, Maia reușind să transforme pânzele într-un loc de joacă, dar o joacă seriosă și foarte creativă. Pasta de structură, cuțitul de paletă, drippingul rămân instrumentele principale ale căutărilor ei plastice. Noutatea vine și din paleta de culori folosită în ultimul an, care adaugă culorilor pure un spectru diafan de griuri colorate așezate maiestuos în compoziții care aduc sugestia peisajului mai aproape de suflet. Crâmpeie de lumină și vibrații venite din inocența și candoarea sufletului de copil cu siguranță transmit și privitorului acea bucurie a vieții fără prejudecăți și constrângeri. Maia caută, la fel ca orice artist adult care înțelege cum funcționează arta, modalități de exprimare proprie, experimentează, devine subtilă și face trimiteri fine spre discursuri plastice cu sine și cu lumea pe care și-o imaginează.

 ” În  expoziția Sounds of  Soul, este vorba despre un copil înzestrat cu un talent deosebit pentru pictură ce a reușit să dea formă sunetelor sufletului ei printr-o claritate a expresiei și o inocență ce ne fascinează și ne face să ne întrebăm: cum a reușit un copil atât de mic să fie atât de profund?

În compozițiile Maiei nu este vorba despre reguli, despre constrângeri compoziționale sau despre tipare, ci despre libertate și culoare. ” criticul de artă, Roxana Barbulescu

”Văd lucrări facute de un pui de om, lucrări care seamană extraordinar de bine cu cele ale unor artiști cu prezențe în expoziții. Sunt gata să pariez că o parte din lucrările acestea dacă ar fi fost prezentate la o expoziție a adulților ar fi putut să intre fară să stârnească nici un fel de bănuială juriului că i se joacă o farsă. Aș vrea să atrag atenția asupra acestei dileme care are cel puțin doua fețe: uite ce frumos pictează fata aceasta ca un adult, și cealaltă, Dumnezeule, dar fata aceasta picteaza ca un adult!? Puneți-mă acum în situația să pot decela unde este descărcare emoțională în cadrul acestor lucrări și unde este fericita întâmplare în care se petrece pe lucrarea cu pricina o armonie rafinată?…”

prof. Petru Galiş, pictor şi grafician