Comunicat de presă:


La a III-a ediție a evenimentului Art Fest au fost selectați 60 de artiști din Bangladesh și 15 artiști străini cunoscuți și recunoscuți pe piața de artă internațională, din 15 țări, care vor participa la festivalul care va avea loc la Nilphamari, în perioada 26 – 29 februarie 2020.
Claudiu Victor Gheorghiu a fost selecționat și invitat să reprezinte România la Art Fest 2020, fiind o prezență constantă în ultimele două decenii la evenimente internaționale semnificative similare, cu precădere în Italia, dar și în Coreea de Sud, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Japonia, Peru.
Artistul român este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala AFAPRR: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România și membru al Consiliului Director al Visarta(Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale), iar în subsidiar jurnalist cultural.
Comitetul de organizare la această ediție a Art Fest din Bangladesh este alcătuit din prestigioase personalități ale vieții culturale, dar și politice din țara din Asia de Sud.
Curator al evenimentului este Harun Ar Rashid Tutul, profesor asistent-lector la departamentul de Design, Facultatea de Arte Plastice, Universitatea din Dhaka, Bangladesh.

Site web al evenimentului:  http://www.artbangla.org/
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.