Centrul BOZAR din Bruxelles găzduiește, în perioada 2 octombrie 2019 – 12 ianuarie 2020, expoziția „Perspectives“, proiect al curatorilor Wim Waelput și Igor Mocanu, un eseu vizual despre modul în care artele s-au raportat, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în prezent, la formarea constructului etno-național „România”. Deschisă în cadrul festivalului EUROPALIA, în paralel cu expoziția Brâncuși, „Perspectives“ prezintă atât viziuni artistice tributare ideologiei sau mitologiei naționale, cât și critici aduse acestora, fiind concepută în jurul a două momente importante ale istoriei noastre: formarea identității naționale și Revoluția din 1989. Fiecare lucrare din expoziție are de spus o poveste despre arta românească.

În cele patru săli ale expoziției, vizitatorii parcurg un traseu cronologic, de la creații realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea, influențate de ideologia națională pașoptistă, precum „Hora“ de Theodor Aman, la lucrări care marchează începutul picturii realiste critice, în lucrări semnate, între alții, de Nicolae Tonitza, continuând cu o importantă și consistentă selecție dedicată Avangardei, urmată de anii comunismului – în care au coexistat atât mișcarea realist-socialistă, cât și cea underground (neo-avangarda) – , perioada de tranziție, ajungând în contemporaneitate.

Printre operele expuse se numără singurul ready-made creat de avangarda din România, Ușa, lucrare semnată de Geo Bogza, Mary Ange și Sașa Pană și cartea de artist Două femei bat la ușă/ O muribundă le oferă din partea mea un ceai de Gherasim Luca, creată în 1945, într-un singur exemplar și expusă acum pentru prima dată.

Proiectul expozițional reunește lucrări semnate de: Leon Alex, Theodor Aman, Aurel Bauh, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Geo Bogza, Victor Brauner, Geta Brătescu, Mircea Cantor, Irina Codreanu, Lizica Codreanu, Călin Dan, Aristide Demetriade, Viorica Dinescu, Harun Farocki, Constantin Flondor, Teodor Graur, Olga Greceanu, Ion Grigorescu, Nicolae Grigorescu, Nadia Grossman Bulighin, Florin Hornoiu, Iuliu Iancu, Marcel Iancu, kinema ikon, Eugène Ionesco, Iosif Iser, Isidore Isou, Elekes Károly, Iosif Király, Garda Aladár László, Gherasim Luca, Ana Lupaș, MAMŰ, Hans Mattis-Teutsch, M.H. Maxy, Corneliu Michăilescu, Dan Mihălțianu, Wanda Mihuleac, Gavril (Gábor) Miklóssy, Radu Mocanu, Ciprian Mureșan, Gellu Naum, Paul Neagu, Ioana Nemeș, Andrei Oişteanu, Mihai Olos, Miklós Onucsán, Petre P. Panaitescu, Marie Ange Pană, Sașa Pană, Jules Perahim, Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, Milița Petrașcu, Decebal Scriba, Nadina Scriba, Dan Stanciu, subREAL, Carol Popp de Szathmári, Gheorghe Tattarescu, Nicolae Tonitza, Florin Tudor, Andrei Ujică, Urmuz, Mona Vătămanu, Nicolae Vermont

Operele expuse provin de la: Arhiva Naționala de Filme, Institutul de Cercetari Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea, Muzeul Județean Mureș, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Arta al României, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Artă din Iași, Muzeul de Artă Vizuala Galați, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Regiunii Porțile de Fier, Drobeta Turnu Severin, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, TVR, Archive Acquaviva, London, Bonte Foundation, Plan B – Foundation and Gallery (Cluj și Berlin), Ivan Gallery Bucharest, Hauser & Wirth, The Estate of Geta Bratescu, The Estate of Horia Bernea, Alexandru Solomon Collection, Răzvan Banescu Collection, Dan Mihălțianu Collection, Vladimir Pana Collection, Janco-Dada Museum, Ein Hod, Israël, Olos Estate, Mircea Pinte Collection, Ioana Ciocan Collection și din colecțiile artiștilor.

Linkuri: BOZAREUROPALIAICR, ISSUU

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.