Preocuparea constantă a Roxanei Ajder pentru reprezentarea feminității se bazează pe intenția de a dezvălui aspecte fundamentale ale experienței umane, având ca scop aprofundarea modului în care interacționează contrariile complementare ale dubletului ontologic, feminin – masculin. De-a lungul timpului și al istoriei, relațiile de gen au modelat existența femeilor și a bărbaților, influenţând astfel creația artistică. Aceste concepte au fost adesea problematice pentru societatea noastră, deoarece diferențele culturale dintre tipurile masculine și cele feminine reflectă adesea valori contrastante.
Sursele vizuale care alcătuiesc frecvent baza lucrărilor sale sunt inspirate din practica nudității sociale, cunoscută sub denimirea de nudism sau naturism. Accentuarea libertatăţii față de multe constrângeri și tabuuri ale civilizației se realizează prin situarea într-un spațiu nedefinit sau într-un cadru natural (plaje, păduri, piscine). Aceste imagini sunt colate din fragmente care provin din surse online, decupaje din reviste sau din arhiva foto personală şi au rolul unui instrument intermediar între realitate și pictură. De asemenea, prin tehnica folosită se urmăreşte obținerea unui efect de monotipie, caracterizat prin expresivitatea contururilor și a petelor de culoare. Prin cromatica vie şi aspectul spontan al formelor, lucrările creează o legătură între culori și ceea ce se află sub forma exterioară a unui corp, urmărind să dezvăluie adevărul emoțional interior al oamenilor și experiențelor lor. Redarea petelor plate de culoare neamestecată și a formelor simplificate, fluiditatea gestuală și compunerea posturilor amintesc de curentul neoexpresionist.
Roxana Ajder s-a născut în 1991 în Galaţi, iar în prezent trăiește și lucrează în Cluj-Napoca.
A absolvit studiile universitare de licenţă şi masterat în cadrul Universităţii de Artă și Design din Cluj-Napoca. În prezent este student-doctorand în cadrul Programului de studii universitare de doctorat al aceleiaşi universităţi. Prin intermediul unor burse de plasament a lucrat ca asistent galerie laViltin Galériadin Budapesta (Ungaria), laGaleria Plan Bdin Berlin (Germania) şi ca asistent manager pentru proiecte culturale laAssociazione Socio Culturale ProCultura – RoArte di Roma(Italia). De asemenea, în perioada octombrie 2011 – februarie 2012 a beneficiat de o bursă de studiu laAccademia di Belle Arti di Venezia(Italia). În 2015 a câștigat premiul II la concursulIuventus Pro Arte Transsylvaniae, iar în 2019 s-a aflat printre finaliştiiBienalei Jeune Création Européenne.

Recent Comments