9-11 mai

Institutul Cultural Român de la Varșovia este pentru prima dată partener al Festivalului Benzii Desenate de la Poznań, cel mai mare eveniment de gen din Polonia care oferă publicului toate evenimentele gratuit și care se încheie, în mod tradițional, cu Ziua Benzii Desenate Gratuite. În această zi creatorii oferă publicului fanzine cu tematică diversă și participă la sesiuni de autografe.

Organizatorul principal al Festivalului este Biblioteca Universitară din Poznań, singura biliotecă din Polonia care se ocupă în mod academic de banda desenată și deține cea mai amplă colecție din țară, însumând peste 15 000 de poziții.

În acest an, organizatorii și-au propus să pună accentul pe banda desenată din două țări, România și Germania. Programul Festivalului cuprinde mai multe elemente dedicate creației și creatorilor români. Publicul polonez va avea astfel posibilitatea să cunoască artiștii din România prin intermediul întâlnirilor, prezentărilor, expozițiilor, revistelor de bandă desenată, pregătite special pentru eveniment.

România va fi reprezentată la Festival de artiștii Xenia Pamfil, Adrian Barbu și Gabriel Rusu, care vor participa la o masă rotundă dedicată benzii desenate românești, la vernisajul expoziției Banda desenată din România 2019, vor lansa și dărui publicului un fanzin românesc, pregătit în limba polonă. Selecția artiștilor prezenți în fanzin îi cuprinde pe Maria Surducan, Ileana Surducan, Xenia Pamfil, Anna Júlia Benczédi, Adrian Barbu, Gabriel Rusu.

ICR Varșovia a colaborat la realizarea proiectului cu Centrul de Limbă și Cultură Poloneză din Cluj-Napoca, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai”.