Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, împreună cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, organizează ANUALA DE ARTĂ RELIGIOASĂ ȘI RESTAURARE 2019, cu vernisajul în data de 21 aprilie 2019 – Duminica Floriilor.

Vor expune artişti plastici profesionişti – membri Filialei de Artă Religioasă și Restaurare a UAP din România,  cât și alți membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România sau studenți UNARTE, artiști și/sau restauratori din muzee, artişti plastici profesionişti cu activitate importantă în domeniul artelor vizuale sau al restaurării bunurilor culturale.

Organizată în ziua Floriilor, expoziția va încerca să promoveze tinerii artiști alături de numele consacrate ale breslei într-o notă de diversitate și libertate de exprimare, deja binecunoscută prin evenimentele organizate în ultimii ani.

Vernisajul expoziției  va avea loc în Duminica Floriilor, 21 aprilie 2019, ora 15.00, la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Kiseleff nr. 30. Va vorbi în deschidere criticul de artă Marius Tița.

Curatori: Cristian Olteanu, Emilian Țivrea, Jorje Mafu.

Coordonatori proiect: Cristian Olteanu, Florin-Ionuț Filip.

Co-organizator: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Expozitia se poate vizita până pe 12 mai 2019,  de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00, în Foaierul „H.H.Stahl” și „Sala H.H.Stahl ”, Şoseaua Kiseleff, nr. 30 (fostul sediu al Ministerului Culturii).

PARTENERI MEDIA: Radio România Cultural, Radio România Internațional, TVR 1, Revista Culturală Leviathan, Modernism, Intell News, Jurnalul Bucureștiului, Senso TV prin programul “Catena pentru Artă”.