Teatrul Odeon alături de CINETic și Linotip vă invită la un dublu-eveniment ce marchează deschiderea sezonului România-Franța.
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Majestic va fi prezentat spectacolul-coregrafic BABEL, realizat de compania Linotip, care va fi urmat de lansarea aplicației de realitate augmentată SELF PATTERNS
Babel este un spectacol de dans contemporan despre iluzia stabilității.Despre omul contemporan și orașul ca o junglă, în care fiecare organism încearcă să supraviețuiască așa cum poate. Gândurile noastre sunt o multitudine de proiecții asupra realității și a lucrurilor care ar trebui să se alinieze la o normalitate în care să ne trăim viețile. Dar ce se întâmplă într-o societate când predomină dezinteresul sau când scopul principal este dus către aspirații personale materiale? Atunci apare dezechilibrul, iar noi ne împiedicăm zilnic de situații reale: cozi interminabile, spitale, birocrații, șantiere, farmacii, mentalități, forme de comunicare, ieșiri din fire și scăpări de sub control. Totuși prin toate acestea transpare mereu speranța, care îl face pe om să meargă mai departe, să găsească mereu balansul, să danseze.
Concept și coregrafie: Arcadie Rusu
Performeri: Ioana Marchidan, Teodora Velescu, Diana Spiridon/Vanda Ștefănescu, Alex Călin/Bogdan Iacob, Alin State, Arcadie Rusu
Muzică: Alexandru Suciu
Scenografie & Light Design: Hermina Stănciulescu
Coproducție: LINOTIP – Centru Independent Coregrafic & Centrul Naţional al Dansului Bucureşti
Self Patterns este o aplicație de realitate augmentată, dezvoltată în parteneriat româno-francez, la intersecția coregrafiei cu dansul și noile tehnologii. Inclus în cadrul Sezonului România-Franța 2019, proiectul a fost realizat cu sprijinul Institutului Francez, al Ministerului de Externe al României și al Comitetului de Patronaj al Sezonului – www.sezonulromaniafranta.ro
În SELF PATTERNS, dansatorii prind contur pe ecranul digital al utilizatorului, definind astfel un nou spațiu augmentat. Aplicația permite utilizatorilor să mapeze secvențele coregrafice în diferite contexte arhitecturale, istorice sau identitare, folosind arta și tehnologia pentru a redescoperi și reinterpreta aceste spații. Fiecare secvență coregrafică are un design specific, iar împreună acestea spun o poveste determinată de mișcare și spațiu.
Aplicația poate fi descărcată aici:
PLAY STORE: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.nncorsino.selfpatterns
APP STORE: https://itunes.apple.com/us/app/self-patterns/id1457566091?ls=1&mt=8
Concept și coregrafie: Nicole Corsino, Norbert Corsino
Dans: Ioana Marchidan, Arcadie Rusu
Design scenografic 2D ȘI 3D: Patrick Zanoli
Design aplicație AR: Ciprian Făcăeru
Dezvoltare aplicație AR: Dan Făcăeru
Dezvoltare Android și iOS: Sabin Șerban
Creare de clone: Anaël Seghezzi
Texte: Claudine Galea
Muzică originală: Jacques Diennet
Relații publice / presă: Florent Magnani
Producție: Aurélie Corsino
Coordonator CINETic: Alexandru Berceanu
Relații publice / presă CINETic: Elena Belciu
Preț bilete: 50 lei categ. I, 30 lei categ II
Recent Comments