Expoziții decembrie: Ovidiu Avram – „Imagini elementare” și Marcel Guguianu – „Remember” @ Art Yourself Gallery, București

Ovidiu Avram – Imagini elementare

Pictorul listat in elita celor 1000 de artisti suprarealisti ai lumii!

conform “HABARTA- Lexiconului artistilor suprarealisti ”/ “Habarta- Lexicon phantastischen kunstler”realizat de curatorul  şi criticul de artă din Viena, Georg Habarta

Marcel Guguianu – Remember

OVIDIU AVRAM / IMAGINI ELEMENTARE

Pictorul Ovidiu Avram este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti clujeni. Unii îl consideră drept un Salvador Dali al României. Alţii scot în evidenţă prietenia sa cu Nicolae Steinhardt, maestru care l-a influenţat din punct de vedere personal. Lucrările lui Ovidiu Avram au fost prezentate în expoziţii din Suedia, Africa de Sud, Germania, Franţa, Luxemburg, Dubai, Ungaria, Elveţia ori Japonia.Castigator al premiilor: Artaddiction, Stockholm 2001 si Bienala de Arte , Tivoli 2015.

„Artă și meșteșug. Culori, site, ecrane filtrante,  îndemânare, surprize. Ce rezultă e de obicei tainic,  însolit. Văd precumpănitor într-însele reflecția viselor și închipuirilor mele. Iată, liniile acestea aurite, late, rotunjite la un capăt, nu-s oare lame tăioase, tăișuri adică  săbii de samurai? Sau sunt ideograme pe un fond  de mătase și fulguiri de chimonouri? Preferințele mele impun tălmăcirea dintâi, potrivit înfocatei admirații pe care o port simțului japonez al superbiei codului bushido,  eroicului și sacralității. Auster, prin urmare, scapără spadele și nu se lasă descifrate (- între Ernst Junger  și Inazo Nitobe-) decât sub semnul polisemiei și nesiguranței: pentru ipoteza semiotică, tot pline de putere și fascinație ademenesc. Ori morfogramele acestea aproape străvezii: sunt frunze diafane, țin de regnul animal? (Se prefac, se prelungesc constituenții plantelor în viețile onirice?)  Cât contrast între rafinamentele și tăriile extrem-orientale și fală, pe deoparte, și blândețele verzui-albăstruiului vegetal apos de alta! Două lumi incomunicabile, suntem ispitiți a decreta!; de unde și tulburătoarea pregnanță a unor artefacte care împreunează pe Jacques-Yves Cousteau cu Sigmund Freud. Cromatic  par a stărui asupra roșului, albastrului, verdelui (palid), albului. Albul e dens și vivace, de al lui Utrillo. Roșu împlinește funcții felurite: e sacru, e maiestuos, e înfiorător, sinistru, alarmant; e al sângelui și al misterului. Prea puțin (de nu și deloc) al voioaselor stridențe, al jocurilor tari, al carnațiilor stenice. Uneori, totuși, punctiform, aduce aminte de Miro, devine ludic ori se și complace a marca note (ascuțite) pe un portativ ce-și găsește sprijinul rezemându-se de eter. De regulă însă rosul e grav – spaniolesc, ar zice Thomas Man-splendid, important.  Poate și inchizitorial. Sângele cotropește unele bucăți și le metamorfozează în   strigăt de durere (și atunci ne îndreaptă gândul la Munch), în spaimă  sau compătimire, în rapidă zvâcnită retracție sau în sunet de trâmbiță vitează. Deoarece roșul, pentru Ovidiu Avram, este și deviza cutezătorului (biruitor, înfrânt), după cum e și picătura de mir transfigurat care blagoslovește neînsuflețitul trup al celui căzut în luptă dreaptă (deopotrivă: al victimei unei enigmatice tărășenii, pildă permanentă fiindu-ne K  din Procesul). Adâncul marin, adâncul psihic se împacă de minune cu suprarealismul. Primim încă o dovadă a integrării suprarealismului în cultura europeană. Integrare deplină. Suprarealismul demult a încetat a mai fi o explozie, un foc de artificii, o excrescență; e, acum, unul din alcătuitorii peisajului sufletesc-artistic ce se oferă contemplării cugetului și satisfacerii simțirii europenilor. Mai integrează grafiile acestea în câmpul nostru optic și priveliștea (matrița) extrem-orientală: hotărâtoare e impresia de scurt poem japonez transpus în forme și culori, de stampă chineză, de palingenezie și translație a  sobrietații și conciziei pictorilor și poeților din ținuturile de altădată ale lui Soare-Răsare. Sunt și crude, oarecum dinspre sălbăticie. (Modernismul, pretutindeni, când preia miturile, adaugă propriei sale durități nu puțin din tradiționala cumplire.) Formele și culorile în repetate rânduri exprimă (expun) sfârșituri, ruperi,  jupuiri. În astfel de cazuri oroarea – ca la Dali,  Tanguy, Francis Bacon, când mijloacele folosite sunt picturale, ca la Blake și Lautréamont, când sunt verbale – se îmbracă în veșminte cromatice extreme și se extinde, zăbovește, domina nestingherită   scontând efectul de șoc întotdeauna produs de împerecherea roșului cu negru, de nuntire  a cerului cu infernul. (Blake și Lautréamont, dar potoliți – suntem în arii mioritice – supraveghează facerea meșterului român). Un alt efect de nădejde e al plutirii: toate corpurile (animalice, vegetale, fantastice, nedeterminate) s-ar zice că ar sta (ar naviga, s-ar balansa, s-ar aventura)  în văzduh și fluiditate, în condiție gravitațional imponderabilă, dincolo de experiențele (stările) pe care le poate imagina  spațio-temporalitatea. De aceea chiar și arată capete de cai în derivă ori cai răsturnați și plutitori în similitudine cu personajele lui Chagall: zboară,  înoată, desfid atracția maselor materiale, ne transmit ceva din lumea tăcerii, din seducția ființelor neidentificabile. Aura, dacă e așa, de îndată se nuanțează în cromatic. Cât contrast între rafinamentele și tăriile extrem-orientale și fală, pe deoparte, și blândețele verzui-albăstruiului vegetal apos de alta! Două lumi incomunicabile, suntem ispitiți a decreta! Artistul, el, află mijlocul de a nu le despărți, de a le complementa – ex.: prezența la baza unei compoziții net sino-nipone a biblicului pește-chit în versiune subțiată și cu un ochi intelligent-, cum făptuiește natura cu lumina și întunericul ori procedează muzica (și populară și cultă) cu forte și piano. De la un poem plastic la altul trecem ca prin straturi ale vieții și sfere ale gândirii, însoțiți de oscilații, înregistrate pe răbojul emotivităților estetice. Tensiunea, cumpănită între grație și fior, în cele din urmă, după ce ne-a cutremurat, ne dăruiește pacea; ne resemnăm cu diversitatea, ne-o însușim, înțelegem că secretul lucrării se ascunde în opoziții, că roșul himeric și verdele firav se învrednicesc de o forță atrăgătoare contrară echivalentă, că  gingășia suplă a frunzelor și asprimea benzilor de stacojiu aprins (ori moderat cu pulbere de cenușă) constituie două forțe ale unei aceleiași atotiradiante energii. Precede oare irealul realitatea? Ori este numai subordonat (ca și neantul, pentru existențialiști)? Care -i adevăratul raport de anterioritate? Răspuns vădit se feresc, pe bună dreptate, a ni-l da lucrările lui Ovidiu Avram, așa cum și aceste versuri ale lui Rene Char se mențin în părelnică, șăgalnică, mobilă prudență: De quoi souffres-tu? de l’irréel infact dans le réel devasté. Unealta ciudată de lucru – și mirabilă, conlucrătoare, împodobitoare, destremătoare –  e pusă în slujba unei sensibilități (aș spune unei docte naivități) care, distanța de la suav la atroce o parcurge instantaneu, confirmând totodată diagnosticul poetului francez îndrăgit de Heidegger: suferința, artistul plastic o încearcă, fericit, în punctul de maximă scindare dintre neprihănita irealitate și pustiitul real. Irealul ca substanță de contrast și balans ( în triplu sens: echilibrant, mângâietor, contestatar) a realității. Ca oglindă vrăjită (dezvăluitoare și anesteziantă) a realului.” /  Nicolae Steinhardt

 

MARCEL GUGUIANU / REMEMBER

“Temele definitorii pentru  sculpturile artistului au fost și au rămas cele ce țin de misterul feminității nubile, de iubire ca vibrație inefabilă și împlinire prin accesul permanent la valorile armoniei și expresivității. Acest popor de forme gracile absoarbe lumina și o răsfrânge divin, dăruind-o ochiului și spiritului. Cine a trecut prin Bârlad și a vizitat  Muzeul Guguianu  s-a convins că artistul a înnobilat materia prin transfigurarea formei în permanent miracol. Modelatorul iscusit, tandru chiar, a conferit bronzului sau marmurei cioplite virtuțile expresive ale umanului. Sugestivele forme și expresii feminine, unele expuse astăzi în muzee din țară sau străinătate, validează un parcurs creator memorabil și impune un creator stenic și inventiv. Albumele consacrate operei lui Marcel Guguianu, variatele și subtilele analize ale comentatorilor, consolidează ideea vocației și dăruirii. Expoziția de acum de la Galeriile bucureștene Art – yourself scrie încă o pagină  convingătoare despre creația Maestrului, a unui artist ce trece cu fiecare zi din timp în durată…”   / Valentin Ciuca, critic de arta

Marcel Guguianu s-a nascut in anul 1922, la Bârlad. Trairile sale se regasesc in sculpturi monumentale, ansambluri statuare, busturi bronz si marmura ale unor scriitori, poeti, savanti, actori, amplasate in parcuri, gradini publice, institutii, teatre si muzee, in orase si strainanate precum si numeroase opere care fac parte din colectii particulare si de stat din  România, Italia, Canada, Iugoslavia, Danemarca, Olanda, Franta, Germania, Japonia, Grecia, SUA sau America de Sud. A participat la peste 25 de manifestari internationale. Peste 23 de expozitii personale in tara si strainatate. Peste 40 de distinctii si medalii primite de-a lungul vietii.

Art Yourself Gallery – Bd. Dacia 51, etaj 1 /[email protected]  / www.artyourselfgallery.ro /021 222 98 77