Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, Goethe-Institut aduce la București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 23 și 29 noiembrie în premieră la Cinema Elvire Popesco, găzduit de Institutul Francez. Timp de șapte zile, spectatorii, se pot bucura de cele mai noi producții germane.

Ediția de anul acesta vine cu o selecție de 12  filme, unele în premieră națională, ce a fost realizată de Boglarka Nagy, directorul executiv CICAE – Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă: “Invitația Institutului Goethe de-a selecta filmele pentru Zilele Filmului German m-a bucurat mult, fiindcă limba și cultura germană mi-a fost foarte apropiate în copilărie. Am încercat să pun la o parte feblețele literare din trecut și să mă apropii de acest tărâm cinematografic cu deschidere, cu interes pentru ce fac regizorii tineri și cu dorința de-a arăta bogăția filmului german contemporan. Am ținut mult să păstrez in program câteva titluri care vorbesc despre preocupările noastre actuale, mutări și decizii care schimbă viața pe termen lung, rolul artei care este (și) politică, dar era important să arătăm și filmele reprezentative din competiția Berlinalei din 2018, povești de dragoste care sunt atipicie fiecare în felul lor, și mediul nostru tot mai digitalizat.

Rezultatul este o selecție eclectică, cu filme de ficțiune și documentare, cu filme pentru publicul larg, dar și de nișă, și, cu o duminică franco-germană cu filme dedicate.”

Pentru a marca noua locație a festivalului și a celebra prietenia dintre cele două institute, filmul care va deschide cea de-a 13-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este coproducția germano-franceză – Transit, film selectat anul acesta la Berlinale  în competiția oficială și regizat de Christian Petzold.

În timpul invaziei naziste, Georg fuge din Parisul asediat asumându-și identitatea unui autor mort ale cărui acte le posedă. Blocat în Marsilia, o întâlnește pe Marie, o tânără femeie disperată să-și găsească soțul dispărut, pe nume Weidel, exact bărbatul a cărui identitate o folosește acum Georg. “La fel ca și opera sa de până acum, cel de-al patrulea film al regizorului este elegant, plin de ingeniozitate și provocări intelectuale” scriau, după premiera de la Berlin, cei de la Screen Daily. Transit se bazează pe romanul omonim al Annei Seghers, scris în exil.

“Organizarea ZILELOR FILMULUI GERMAN este, de fiecare dată, o bucurie pentru mine. Colaborarea cu parteneri noi și vechi, vizionarea atâtor filme noi, întâlnirea cu oameni de film din România și Germania, discuțiile cu publicul, toate acestea merită tot efortul nostru. Cu toate că în acest an are loc a 13-a ediție, sunt sigură că va fi una cu noroc, mai ales că vom fi găzduiți de vechii noștri prieteni și noii noștri vecini, Institutul Francez” ne spune Marina Neacșu, Coordonator Proiecte Culturale Goethe-Institut. Din această toamnă Goethe-Institut poate fi găsit într-un sediu nou, pe Calea Dorobanți 32 din capitală, un spațiu modern care oferă celor care-I trec pragul o experiență culturală complexă.

Vizualul ediției de anul acesta folosește unul dintre cadrele emblematice din filmul 3 Tage in Quiberon | Trei zile în Quiberon, ce documentează trei zile de discuții despre dragoste, ambiție, profesionalism și dorința de a trăi, despre viața tumultoasă a binecunoscutei actrițe de origine austriacă, Romy Schneider, care, aflată într-o clinică de reabilitare, se întâlnește cu doi jurnaliști și implicit cu publicul, pentru a-i fermeca încă o dată.

Cea de-a 13-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București între 23 și 29 noiembrie.

Mai multe detalii găsiți pe: https://www.facebook.com/Zilele-Filmului-German

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale pe care le desfășoară în România.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.