Expoziție: STORY TELLING – Lucrări video din România și de la Videonale Bonn, 12.-30 Noiembrie 2018

Vernisaj: 12 Noiembrie, ora 19:00

19 Noiembrie 2018, ora 19:00

Prezentare a Videonale Bonn- Tasja Langenbach Director artistic al Videonale Bonn

Masă rotundă: Viitorul filmului experimental
Invitați: Tasja Langenbach – Director artistic al Videonale Bonn, Irina Cios – critic de artă și artiștii: Marilena Preda Sânc, Carmen Rasovszky, 2 META [Maria Manolescu și Romelo Pervolovici], Olimpiu Bandalac

 

30 Noiembrie 2018, ora 19:00

Proiecție filme: realizate de studenții și absolvenții Departamentului Fotografie și Imagine Dinamică, Universitatea Națională de Arte București, selecție Răzvan Tun

Expoziția Story Telling prezintă discursuri artistice diverse, centrate pe găsirea unei relaţii între estetică/ politică/ istorie personală: Jasmin Bigler şi Nicole Weibel, cu mult umor și imaginație, oferă o nouă perspectivă asupra aparentelor asemănării; Randa Maroufi este interesată de violența tinerilor ca mod de eludare a frustrărilor, rolul platformelor sociale; Lotte Meret Effinger împrumuta estetica publicității pentru a vorbi despre problemele identității, canonului de frumusețe, rolului culturii consumeriste; Susanne Wiegner, într-un film 3D,demonstrează felul în care perspectiva apropiată sau depărtată ne oferă variante credibile asupra realitățiiJulia Scher ne atrage atenția asupra camerei de filmare și a falsei ei aparențe de tehnologie inofensivă; Jasmina Cibic pune sub semnul întrebării legătura dintre politică și vizibilizarea puterii sale; Sanaz Sohrabi oferă o perspectivă asupra caracterului trecător al experienței noastre; Moira Zoitl crează un timp continuu, legând pictura – Panorama orașului Salzburg realizată în 1825 de Johann Michael Sattler- cu imagini ale unor contemporani; Marilena Preda Sânc ne ajută să conștientizăm legătura dintre manipulare – putere – societate – istorie; Irina Botea Bucan prin reconstituirea ultimelor ore de viață ale lui Abraham Lincoln, eveniment celebrat anual în SUA de grupuri de împătimiți ai istoriei, ne vorbește despre fragilitatea umană și despre nemurire; Carmen Rasovszky prin mixarea unor fotografii din arhiva personală cu dansul unor jucării–manechin prinse de corpul său omagiază amintirea sorei; Olimpiu Bandalac surprinde artistul în atelierul de creație – balans între vis, dorințe și cenzură; 2 META (Maria Manolescu şi Romelo Pervolovici)  ne oferă o metaforă despre începutul unei lumi noi – decembrie 1989; Ana Țăran realizează o călătorie emoțională, imaginară, prin conexiunile pe care le face între gesturile și mișcările trupului său și peisaje elvețiene; Constantinos Constantinou utilizând alegoria transformării viermelui în fluture și monologul unui actor într-un teatru pustiu ne  implică într-un monolog despre fericire, familie și maturizare;  Creative Absinthe (Mirela Bichigeanu şi Dan Iordache) realizează cu mult umor o radiografie a vieții cuplului Adam și Eva.

Curator: Roxana Trestioreanu

Evenimentele vor fi găzduite de Rezidența BRD Scena9, Str. I.L.Caragiale nr.32, București

Organizatori: Institutul Goethe București și Universitatea Națională de Arte București

Parteneri: Videonale Bonn, Rezidența BRD Scena9, The Institute, DC Communications