Steagul cu care delegaţia comunei Lupşa a participat, în urmă cu 100 de ani, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia este expus până în 28 noiembrie 2018 la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în contextul manifestărilor dedicate Centenarului.

O coincidență face ca tot un copil să fi contribuit la scoaterea la lumină a poveştii steagului. Este chiar nepotul lui Ioan Ion Diaconu.

Anul trecut, cu o zi sau două înainte de 1 decembrie, Eduard Constantinescu a lipsit de la grădiniță, fiind răcit.

Acasă a desenat tricolorul îndrumat de mătușa lui, Mădălina Corina Diaconu, activitate pe care o făceau simultan colegii lui de grădiniţă.

În acele momente, Mădălina Diaconu (fiica lui Ioan Ion Diaconu) și-a amintit de steagul din Lupșa și de povestea cu care copilărise, cea din cartea scrisă de tatăl ei.

Mădălina, care duce mai departe tradiția de jurnalist la Radio România, și-a propus să reediteze cartea cu ocazia Centenarului.

În urma colaborării cu graficianul Mihai I. Grăjdeanu, unul dintre cei mai activi creatori de bandă desenată românească, în acest an a fost publicată a doua ediție a cărții “Povestea unui steag tricolor”, la Editura Mioritics din Constanța.

 

Citește articolul complet:

Text și fotografii Lucian Muntean

Povestea tricolorului centenar din Lupşa