Data de 27 ianuarie marchează în fiecare an Ziua Internaţională a Memoriei Victimelor Holocaustului. Aflată sub pecetea ireversibilului, tragedia Holocaustului antrenează o datorie a rememorării şi a depistării mecanismelor care ţin de „banalitatea răului”.

Vineri, 26 ianuarie, cu o zi anterior datei care marchează Ziua Internaţională a Memoriei Victimelor Holocaustului, Institutul Francez din Iaşi invită publicul începând cu ora 17.00 la vernisajul expoziţiei documentare cu tema „Dâre de lumină. Femeile în timpul Holocaustului”. Expoziţia aparţine Institutului Internaţional pentru Memoria Holocaustului, Yad Vashem, şi prezintă, într-o structură tematică, modalităţi de supravieţuire şi de investire a vieţii cu sensuri în timpul Holocaustului. Cele treizeci de panouri surprind, prin intermediul portretelor de femei pe care le schiţează, fragmente vii din experienţele trăite de acestea, cu accent pe căutarea disperată a unor frânturi de normalitate. Creativitatea şi imaginaţia par a fi soluţiile miraculoase prin care viaţa continuă în timpul acestui episod tragic al istoriei.

 Vernisajul expoziţiei va fi prefaţat de o întâlnire cu elevi şi studenţi, organizată în parteneriat cu Europe Direct Iaşi, începând cu ora 15.00, în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez, care îl va avea drept invitat pe domnul Abraham Ghiltman, Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Iaşi. Dinamica întâlnirii organizate de Europe Direct Iaşi şi de Institutul Francez din Iaşi va avea drept principiu dialogul cu cei tineri şi construirea unui Arbore al Memoriei, prin care participanţii îşi vor exprima reflecţiile personale pornind de la tema discutată.

Partenerii evenimentului: Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Colegiul Economic Administrativ, Colegiul Naţional, Liceul Tehnologic Economic de Turism, Clubul de Pace ACT+ de la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”.