Lirism pragmatic și intimitate absurdă. Arta lui Apor Ferencz S.
Metoda de creație a lui Apor Ferencz S. s-ar putea sintetiza mai precis cu termenul de crearea lumii prin colaje și asamblare. Artistul creează dialog între obiect și imagine, între un lucru care există deja și unul alcătuit și folosește vîrtejuri semantice multiple. Rezultă un spațiu al asociațiilor care este un pic enigmatic, iar structura sa e construită pe relații poetice.
Elementele de bază ale compozițiilor sale sunt obiectele și tablourile vechi, găsite prin diferite locuri, dar pe ele, artistul le tratează cu circumspecție: formele kitchoase, diforme ale nostalgiei sunt excluse. În locul acestora avem de-a face cu o perspectivă multilateral-umană în care persistă atmosfera elementului inițial dar care se întîlnește și cu asociațiile derivate de el și astfel se îmbogățește cu noi amintiri, experiențe și pături ideatice. Acestea se pot conecta la una dintre interpretările concrete ale tabloului, dar pot fi fenomene adiacente sau simultane. Rezultatul final e un spațiu suprarealist mental în care în locul narativei lineare sau coerente se creează un mediu asociativ al noțiunilor. Colajul ideilor formează conținut prin experiență simultană care nu se construiește pe structuri logice și consecvente, ci pe relații mult mai implicite, mai intuitive și mai subtile, și prin asta se afirmă o relaționalitate ciudată. Piesele colecției cu masca de sudură sunt puțin diferite de această tendință deoarece în aceasta împreună cu recurența motivului central se repetă și mecanismele acelora. Rolul măștii de sudură nu e crearea identității: nu reprezintă ceva, nici nu ascunde ceva; este o unealtă de apărare practică care face posibilă chiar recepția vizuală celui care o poartă. În seria actuală însă funcția ei se schimbă radical: ea însăși devine un element vizual – și fiindcă apare în diferite situații, prin asta creează tablouri bizare din viața de zi cu zi, și aspectele sale pragmatice se mută în regiuni metaforice (apărare, autoapărare, izolare, muncă, meșteșug, văz, privire etc.) Exprimîndu-ne cu Guy Debord, fenomenul arată printr-un filtru local, est-european caricaturile fetișelor Spectacolului. Efectul lui indispensabil este înstrăinarea, în care imaginea/părelnicia preia și sufocă toate funcțiile Sărbătorii și își pune amprenta și asupra sferei intime.
Din punct de vedere formal, creatorul citează culturi moderniste și rustice, ca și trendurile design contemporane în care acestea trăiesc mai departe (forme plastice vintage și retro). Totuși, rezultatul final nu este de factură industrială: în opere se simte un fel de design personal cu o prezență materială susținută; aceasta e subliniată de ”facerea” precisă manuală, și modalitatea de compunere care face vizibilă personalitatea și unicitatea chiar și a obiectelor produse în masă.
În pofida celor spuse mai sus prezența susținută a materiilor nu leagă operele de nivelul strict al realității: instalațiile nu sunt fragmente din realitățile create iluzoric și senzual, toate plutesc în regiuni ireale, absurde. Folosirea materiei prin contrast subliniază sau dimpotrivă, netezește obiectele în imagini sau semne, de aceea Apor Ferencz S. nu utilizează materialele pentru a se apropia de realitate, mai curînd el distanțează imaginea de toate fenomenele cunoscute, elementare și care pot fi lesne categorizate.
Această tendință este subliniată și de elementele mai abstracte. Fragmentele care amintesc construcțiile geometrice și ilustrațiile tehnice, desenele tehnice, semnele mecanice și care apar într-un mod total neașteptat îl mută pe privitor din zona sa de confort și împing imaginea spre interpretații mai abstracte, luînd cu ele și creația în sfere în care ideile se rup cu totul de imagini.
Mediul lucrărilor rămîne în continuu absurditatea. Nicio concluzie nu e indubitabilă, experiențele adînci ne ating dar sunt și puțin fără sens, iar experiențele sunt motive îndepărtate care ne entuziasmează cu latura lor estetică dar de multe ori nu ne putem apropia de ele. Sunt experiențe de viață cunoscute dar care într-adevăr pot fi măsurate numai în absurd. Umorul fin însă dizolvă dramatismul acestora și de multe ori funcționează și ca forță de coeziune care ajută în prelucrarea fenomenelor. Fantasticul îl experimentăm alături de incomprehensibil, de experiența poetică, sugestivă, ne putem adînci în opere, dar trebuie să ne formăm opinia.
Structura construită atît de multilateral aduce situații surprinzător de reale în sala expoziției: privitorul nu primește conținuturi gata digerate, nici măcar un auxiliar didactic cu care poate lucra, ci biblioteci mici, alese care sunt de factură borgesiană și un atelier de legătorie în care el însuși poate culege materialul.
Kata Ungvári-Zrínyi
Recent Comments