Ce îți ocupă cel mai mult timp în momentul de față?
Cel mai mult timp îl petrec împărțindu-mă între copil și proiectele artistice. E o diviziune și o uniune în același timp fiindcă el este prezent în creația mea încă dinainte de-a exista în forma fizică. Mare parte din seriile mele de lucrări au la bază fotografii pe care i le fac fiului meu aproape nonstop.

De când sunt mamă mi-am mutat atelierul în cap. Și îl port cu mine și sub forma unei camere foto. Pictura propriu-zisă reprezintă, ca timp fizic, 10% din realizarea unui proiect. În rest, mă aflu într-o continuă “cercetare”, care îmi ocupă cel mai mult timp.

Câte ore, zile, nopți ai lucrat pentru Loving Vincent?
Aș prefera să cuantific volumul de muncă în 8 secunde de film, mai simplu și eficient.  Nu mai știu cate zile am fost pe producția propriu-zisă. Am animat 200 de frame-uri în mai mult de două luni de producție, muncă vizibilă într-o scenă de 8 secunde. Nu am lucrat foarte mult față de alți colegi de studio care lucrau deja în producție de doi ani, spre exemplu. Dar suficient de mult incât sa plec din Gdansk cu o experiență completă, unică și cu un imens entuziasm de a fi contribuit la primul film din istorie de acest tip.

Cum este să lucrezi și să vezi viața în stilul lui Van Gogh?
Ca un vis cu unicorni. Așa a fost pentru mine. Să vă povestesc.

Din toate etapele contribuției mele pentru “Loving Vincent”, trainingul a fost cea mai de preț. A fost etapa de mijloc, cea dintre testare și productie, în care am învățat multe lucruri noi, fără să am emoțiile începutului în animație sau stress-ul producției.

Lucrul propriu-zis a fost cu atat mai captivant cu cât scena care mi-a revenit a fost, cromatic, aproape de sufletul meu: mult albastru, culoarea mea preferată, în zeci de nuanțe (cerul) și culori pastel (portretul lui Marguerite Gachet, interpretată de actrița Saoirse Ronan). Am pictat același portret de o sută de ori și cu cât înaintam în scenă, cu atât ieșea mai bine fiindcă învățam din greșeli, ceea ce mă motiva puternic. Din acest motiv, Loving Vincent a fost cea mai bună lecție de portret pe care am primit-o până în prezent.

Este halucinant să vezi viața în stilul lui Van Gogh. Este totuși de menționat că noi nu am pictat într-un stil 100% autentic, ci l-am adaptat la animație. În animație nu există posibilitatea să pictezi a la prima, ci, pentru o bună fluiditate a frame-urilor, trebuie să menții aceeași culoare în același loc până la terminarea scenei, chiar dacă asta inseamna sute de picturi. Astfel ca noi petreceam uneori chiar și două zile pentru a ne pregăti culorile de la bun început în cantități imense, de volumul unei cești de cafea, să ne ajungă pe toată durata scenei. Acolo unde Van Gogh obținea trei-patru nuanțe doar printr-o tușă, noi ne pregateam cinci grămăjoare de culori diferite, care trebuiau să rămână constante pe parcursul zecilor sau sutelor de frame-uri. Eu am lucrat cu doua palete fiindcă nu mi-au încăput culorile doar pe una.

Cât despre animația propriu-zisă, a fost o experiență fascinantă și ea, Loving Vincent a fost primul meu contact cu acest domeniu. Privești pictura dintr-o altă perspectivă atunci când faci animație. Detaliile care într-o pictură stau ascunse și asteaptă să fie descoperite, acum se mișcă atât de repede încât își pierd total importanța. Ce contează este trecerea ușoara de la frame la frame, și desigur, detaliile cheie trebuie menținute pe tot parcursul scenei. A fost o lecție extrem de interesantă.

Cum ai ajuns să lucrezi pentru filmul „Loving Vincent?
Văzusem trailerul pe facebook cu mențiunea că filmul este aproape gata și că în câteva luni urmează a fi lansat, se întâmpla prin februarie-martie 2016. Deși eram convinsă că producția este pe sfârșite și că au echipa completă, îndragostită brusc de trailer, de modul în care au adus picturile lui Van Gogh la viață, am decis să le comunic această admirație nou nascută, întrebându-i în treacăt dacă nu au nevoie de o mână de lucru în plus. Ei mi-au răspuns prompt ca da, în această perioadă își caută nici mai mult nici mai puțin de 13 pictori animatori, mi-au vazut portofoliul și m-au invitat în Gdansk la interviu și test. M-a bucurat enorm răspunsul lor, am ajuns la studiourile lor cât de repede am putut și ulterior am aflat că am fost selectată, împreună cu alți 12 colegi, din 5.000 de artiști din întreaga lume.

Ce crezi ar fi zis Van Gogh de 65.000 frameuri în ulei pe pânză?
Având în vedere ritmul lui de lucru, cred că i s-ar fi părut o joacă. Sau altfel spus, nu cred că i s-ar fi părut nimic ieșit din comun, s-ar fi pus pe treabă și singur.

Cum influențează copilul tău, creația ta?
Lucrez pe tema maternității încă dinainte de-a fi mamă.

Sarcina a coincis cu ultimul an de studiu la Unarte, așadar nu a existat acel timp în care să îmi dezvolt o direcție și să am o creație, cum se întâmplă atunci când termini facultatea. Toată creația îmi este în totalitate influențată de copilul acesta pe care mi l-am dorit de când eram eu însămi copil. El este a doua mea persoană.

M-a influențat foarte mult încă din seria de lucrări pe care am realizat-o cât am studiat cu bursa Erasmus la Accademia di Belle Arti di Roma, despre viitorii mei copii, pe care am ales să îi simbolizez prin forme ovoide. Sau în seria de licență, Mater, în care am abstractizat unele scene de alăptare prin reîncadrare și supradimensionare, povestind despre legătura strânsă dintre mama și copil în timpul alăptarii, pe care eu o văd ca pe o extensie a cordonului ombilical. După facultate au urmat alte proiecte de aceeași inspirație, printre care și Ludo, expus vara trecută în București și care înfățisează scene-cheie din viața petrecuta cu fiul meu. La prima privire, Ludo este negreșit un autoportret de mamă. Sub aspect psihanalitic, importanța majoră pe care o are fiul meu devine un instrument cu care explorez amintiri din propria-mi copilarie și îmi facilitează căutarea de sine. Prin aceste lucrări îmi doresc să trimit privitorul înapoi în copilăria lui, în acel spațiu atemporal al memoriilor care provoacă imaginația și trezește copilul interior.

Acum lucrez la o nouă serie, în același registru.

Cea mai placută descoperire?
Sunt o mamă total și etern indragostită de copilul ei, mi-e greu să trec peste clișeul acesta și să nu răspund cu “maternitatea”. Trebuie să mă găndesc puțin fiindcă orice ar fi putut fi cea mai placută descoperire e total eclipsată de nașterea fiului meu.

Cred că cea mai placută revelație a fost aceea că mi s-a indeplinit dorința cea mai mare din copilarie. Aceea de a avea un copil exact cum este fiul meu acum.

Care este cea mai de preț posesiune a ta?
Aș putea răspunde în cuvinte mari, fiindcă sunt multe lucruri pentru care sunt recunoscatoare: fiul meu, sănătate, suflu. Dar de fapt nu eu posed eu aceste lucruri, ci ele ma posedă pe mine. Așa că o să raspund mult mai realist: camera foto.

Care este cea mai mare extravaganță a ta?
Gândul că o să vină din nou o perioadă a vieții mele, undeva în viitorul îndepărtat, “când copiii sunt la școală și mari”, când o să mai petrec nopți pictând în plină inspirație în atelier.

Cea mai frumoasa amintire?
Cum e de așteptat, am cele mai frumoase amintiri din ultimii trei ani, de când l-am născut pe fiul meu. Sunt multe amintiri pe care le prețuiesc, primul an trăit în calitate de mamă, perioada în care am alăptat, a fost absolut minunat.

Pe plan artistic, proiectul “Loving Vincent” a fost o experiență fantastică pe care nu o voi uita prea curand.

Afla mai multe despre Cătălina Codreanu aici:  www.catalinacodreanu.com

 

 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.