Ana-Maria Ovadiuc AMO (n. 4 nov 1968 Suceava)
Artist plastic membru stagiar UAP filiala Iași
Ana-Maria Ovadiuc cochetează cu ilustrația încă de pe băncile școlii gimnaziale, brodând ilustrație în foile jurnalului de detașamnet prin anii 1977. Copiii plictisiți de a scrie texte patriotice și lipi fotografii cu membrii de pionier, lasă în seama colegei lor Ana-Maria, jurnalul. Să-l mai îmbrace din când paginile cu ilustrații. De atunci a rămas dorința de a ilustra.
Urmează între anii 1984-1987 Liceul ,,Petru Rareș”, Suceava, apoi în anul 1993 termină ingineria la Facultatea de Inginerie Electrică, specializarea Automatizări şi Calculatoare la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava. Pasiunea pentru pictură se concretizează prin participările la cursurile Școlii de Artă Ion Irimescu din Suceava, unde sub îndrumarea prictorului Dumitru Rusu termină școala în 2004 obținînd premiul I la Pictură. Deviza totul pentru artă face ca împreună cu un grup de artiști să înființeze în 2005 Asociația de artă Nicolae Tonitza cunoscută sub denumirea de TAG(Tonitza Art Group) în cadrul aceleiași universități.
În 2008 obține un important premiu în pictură, în Germania la Leipzig, fiind menționată în Who is who Palm Award 100 artists 2008-2009.
În perioada 2007-2009 în cadrul Universitatății ,,Ștefan cel Mare” din Suceava urmează un Masterat în Artă vizuală, design şi imagine publicitară asistate de calculator. Tema de disertație Cuvânt- imagine – cuvânt are ca rezultat prima publicație HAMACUL – poveste scrisă și ilustrată în 2009 apărută la Editura Demiurg din Iași.
În 2012 devine absolventă a Universităţii de Arte ,,George Enescu” (Iaşi), domeniul Arte Plastice şi Decorative, specializarea pictură, clasa lect.univ.dr. Cristian Ungureanu.
În anul 2014, sub îndrumarea prof. univ. dr. Liviu Suhar, devine doctor în arte vizuale în cadrul Universității de Arte George Enescu din Iași cu o teză, care are ca domeniu de cercetare interacțiunea dintre imagine și text. Se axează mai departe pe ilustrația de carte, atât digitală dar și în tehnica tradițională, acuarelă. În 2014 devine artist plastic profesionit și membru stagiar la Filiala UAP din Iași. http://uapriasi.ro/ana-maria-ovadiuc/
Publică ediția a doua la Hamacul, Ed. Performantica, Iaşi, 2013 folosind tehnică digitală. În 2015 urmează ilustrațiile digitale la Poezii de vacanță (autor Simona Casian).
Machetează și ilustrează digital cartea pentru copii Puck și graurul argintiu (Ed. Junimea Iași, autor Iuliana Ciofu text, Sabina Finaru prefață).
Urmează Poveste din Golful Albastru, autor Ana-Maria Ovadiuc (text şi ilustraţie digitalizată), Editura Universităţii ,,Ştefan cel Mare” Suceava, 2014 apoi, semi-eșecul cărții, în 2015 reface la sugestia Sabinei Fînaru, Poveste din Golful Albastru cu ilustrațiile originale în acuarelă.
Anul 2016 este un an propice pentru artistă. Își îmbunătățește tehnica digitală. Alături de traducătorii Cătălina Iuliana Pînzariu și marocanul Adel Fartakh ilustrează cartea bilingvă româno- spaniolă Puntea de litere/Puente des letras cu poveștile Norișor și Oul lui Noe scrise de marocanul Habib Manzini. Cartea apare la Editura AMO.
Mergând pe principiul, suma eșecurilor este cheia succesului, cu Trei Pisici și un Ghem pătrat în 2016 după doi ani de frământări între paginație, imagine și text reușește să obțină satisfacția lucrului bine făcut. Vinde tot tirajul. Ilustrațiile sunt prezentate la Iași pe simezele Galeriei de Artă UAP Theodor Pallady la fel și cartea. Reia la Suceava la Muzeul Bucovinei aceeași prezentare în noiembrie. Încurajată de prieteni și mulțimea de copii, în numai 5 luni, între noiembrie 2016 și februarie 2017, machetează și ilustrează poeziile pentru copii Zum –Luluș, poezii pentru culcuș. Autor al poeziilor este Elena Răileanu mama sa, iar postfața la carte este scrisă de prețioasa și simpatica prof. dr. univ. Sanda Maria Ardeleanu. Poezii precum Amigdalită, Buburuza, Buzunarul cu ghinde, Găluștele sau Zum –Lușuș sunt echilibrate armonios de ilustrații în acurelă pe hârtie.
Cartea și expoziția Zum –Luluș cu ilustrațiile din carte cu același nume, a fost lansată în premieră, în cadrul festivalului Lectora ediția a 5-a 2017 la Muzeul de Istorie din Suceava în data de 27 martie 2017. Prezentarea cărții a fost făcută de prețioasa doamnă conf. univ. Sabina Fînaru, iar prezentare evenimentului bunul prieten George Ostafi.
De menționat un amănunt, toate cărțile ilustrate de AMO reprezintă debuturi pentru toți autorii de texte. AMO căci așa își semnează lucrările și-a dorit dintotdeauna să sprijine arta și artiștii indiferent de forma lor de manifestare.
Pasiunea ei de suflet rămâne Balcicul unde pictează majoritatea uleirilor și acuarelelor.
Despre expoziția de față intitulată Atelier 2017 artista prezintă mai jos câteva gânduri despre ea și lucrările sale.
Jurnal de atelier
Despre uleiurile și acuarelele mele
AMO (2015-2017)
Pictez de când mă știu. Mai mult de când s-a născut Ilinca, iar și mai mult de când Mircea mi-a cumpărat primele pensoane profi și mi-a vopsit primele rame. Lor le datorez totul. Că m-au suportat în casă cu mirosul de ulei și terebentină. Cu tot ce însemnă arta: cu lucrări pe balcon, sub pat peste pat. în fine, epic. Apoi in 2016 am fost la Balcic cu Carmen Chasovschi. Datorită ei am început o nouă experiență artistică în Casei Atelier. O rezidență permanentă ca să-i spun așa.
Balcic 2015
Golful Kaliakra (acuarelă) în care, ruga mută a pietrelor roșii sparge valuri la Marea Neagră, iar imaginea vălurind deasupra apei dansează după voia divină aburul roșiatic al pietrelor arse de soare. În grădina de la Balcic, în vara lui 2015 am întâlnit o pisică ascunsă sub o poarta secretă și ulcioare generoase. Pisica cu ochii mari din acea noapte m-a urmărit și în nopțile următoare. Ca niciodată, în vara aceea am stat pe bancă în gradină și am ascultat liniștea. Încă mai iubesc și acum aerul și baticurile albe ce zburau printre chiparoși dantelați. Am dat cuiva baticul meu de bumbac cu dantelă albă ca să-i țină de soare. Nu l-am mai primit înapoi. Era croșetat de o gospodină din Bucovina. Dorul baticului, a ajuns în lucrare cu mâța, ca amintire a acelei veri. Aripa unui batic lăsat pe pietre îmi atinge răcoros amintirea verii. Dar nu și baticul cu ciucuri. Nu. E în atelier. Fără el pe cap nu pot lucra.
Tot în 2016, la Balcic, am poposit pe o terasă vis – a-vis de port unde am făcut o schiță în creion cu minaretul din piață. Am revenit apoi și am conceput compoziția în culoare. Am terminat-o la Suceava, pentru că mi-au dat bătăi de cap casele care trebuiau paginate altfel Balcic Piața cu minaret 60 x 70 cm.
În general construiesc lucrările în ulei după acuarelele realizate la fața locului. Exemple sunt Aleea cu chiparoșii de la Balcic ulei pe pânză 70 x 80cm 2016, Balcic – pietre la malul mării 70 x 90 cm 2016. Pietrele m-au fascinat și mă fascinează continuu. Ca nimic altceva în banalitatea lor sunt spectaculoase. Gri la prima vedere, par inobservabile și nu te deranjează niciodată. Sunt ca o zi obișnuită. Cumințenii ale pământului stau acolo pentru a fi desfăcute în foi de carte de vânturi mare și ploi. Când soarele se revarsă peste ele magia începe. Energia pe care o absorb revarsă apoi în mintea mea o nebunie de nuanțe pe care, greu le pot stăpâni.
Din primăvara lui 2016 am primit în custodie Casa Atelier. Am pictat toată toamna și iarna. A venit 2017 și am luat gradina casei sub lupă. Au răsărit ghioceii, i-am ilustrat în Zum-Luluș la poezia mamei, Mărțișor. Apoi au răsărit frunzele și bobocii cruzi de lalele galbene 50 x 50 cm. În aprilie, după două săptămâni, au explodat florile din cauza căldurii. Într-o noapte brusc s-a răcit. Din cauza lapoviței s-au aplecat toat la pământ.
Lalelele galbene din grădină, ulei pe pânză 60 x 90 cm, solare și proaspete, ridicându-și lujerii după acea noapte furtunoasă de aprilie, pe care ultima zăpadă a încercat să le facă ofrandă pământului reavăn. Cu trei flanele în spate cu Ștefana Petre și Gabi Popoveniuc în prejmă, doar cu trei culori am așternut pe pânză ziua aceea de primăvară de neuitat.
Apoi în alt colț de grădină, o altă zi. Au explodat Lalele roșii, ulei pe pânză 50 x50 cm. O după-amiază în care ploaia nu m-a lăsat să termin lucrarea, iar frigul m-a prins de picioare făcându-mă să abandonez lalele îmbobocitele.
În mai, iunie au răsărit Trandafirii roșii pe gard, ulei pe pânză, 50 x50 cm, 2017.
Apoi Ultima lalea roșie 90 x 60 cm, a rămas ascunsă lângă gard sub frunzele de viță de vie, mărturie, poate, a unei iubiri fără sfârșit.
O altă după-amiază de aprilie am petrecut-o cu portretul Melaniei Chașovschi ulei pe pânză, 70 x 80 cm 2017, o doamnă blândă. Locuiește pe Strada Mărășești la o casă plină cu flori și pisici, cu părul de culoarea florilor de salcâm sau soc, nu mai știu exact, dar cu o nuanță cam așa, de alb-gălbui în păr, pentru că îmi amintesc de fiecare dată de tufele de soc din curtea Uzinii de Apă, cu mâini muncite de viață și gata pregătită să plece în oraș.
Mâinile delicate ale Ilincăi au devenit personaje principale supradimensionate în lucrările de tip Coloană cu ghiocei, Coloana cu portocale și frezii 70 x 80 cm. Ideea de coloane revine constant in lucrările mele și pornește din studiile de creion și schițe de la Balcic cu cele 20 de coloane de pe Aleea secolelor din Grădinile Reginei Maria, unde la fiecare secol se mai ridică o coloană.
Iunie 2017
Delta 2017 la Mahmudia.
Obsesia mea anul acesta au fost nuferii. Mi-am dorit toata viața să-i văd aievea. Au trecut 48 de ani ca să se întâmple minunea. Am trecut cu barca printre ei mi-am afundat mâinile în culoarea caldă și dulceagă a marelui fluviu și am pictat două pânze cu Nuferi 50 x50 cm la Mahmudia în foișor, acolo lângă Drog, care-și răsucea țigara de foi și refuza tot ce era dulce. Alături de bunii mei prieteni de tabără, PIM, Nicoleta, Liviana și Adrian am petrecut o memorabila tabără. Am revenit la Suceava și am compus la atelier o lucrare mai amplă, mai păstoasă, inspirându-mă din cele două, Nuferi 70 x 90 cm. Tot în Deltă am început o pânză în plen-air cu sălcii. Ca să nu-mi ard spatele în soare de iunie, am terminat-o acasă la atelier. De fapt, e bine să le începi și sa le lași neterminate. De ce? Pentru că în atelier pictez din memorie. Iar cele mai puternice culori revin în minte și le aștern pe pânză. Cred că 2017, pentru mine, e anul galbenului și al verdelui.
Tîrgoviște 2017 tabăra internațională
Două felii de pâine. 50 x 60 cm 2017
O tabără de neuitat care m-a onorat și pentru care îi mulțumesc lui Mihai.
O fetiță dintr-un grup de copii ce cerșeau mi-a cerut de mâncare prin gardul de la restaurant. I-am întins prin gard doua felii de pâine și niște brânză. A împărțit mai departe pâinea. Trăim în România și … asta e. Îi mulțumesc lui Mihai Șerbănescu pentru lecțiile simple de pictură și pentru sfatul de a picta în natură sfat pe care, cu încăpățânare nu l-am urmat. El spunea că își dă seama din prima privire dacă o lucrare e făcută după fotografie, sau în atelier, sau în plen- air. Adevărul stă în tușa așternută pe pânză.
Zozopol august 2017
Abia la Sozopol am reluat plain – air ul. Pentru că e greu să te cari cu toate după tine, nene. Și pânză și șevalet și 5 kg de culori de ulei și toate pensoanele, Că de, nu știi care îți trebuie. Pentru că nu știi de care ai nevoie. Dacă lași acasă ce îți trebuie, și preventiv să le ai cu tine. Vântul, ploaia sau soarele , bășicile de la picioare și mușcăturile de țânțari asta însemnă natură. Și toată nebunia aerului rece sau fierbinte care se varsă peste tine. Am trăit sa pictez în plen –air, iar zilele alea sunt zile nemuritoare ca și poveștile din 1000 și una de nopți.
Sozopol –Tzygae, 60 x 90 cm pietrele atât de mari, de zici că din mare răsar submarine sau că din mare răsar sfincși și alte personaje. Pietrele se luptă cu marea. Eu mă lupt cu pânza. Am reluat ideea la Suceava și am făcut o variantă mai mare 70 x 90 cm.
Zozopol – Pietre la malul mării, 60 x 90 cm a fost pictată în ultimele două zile de tabără. Soarele a apus peste pietre, iar marea s-a făcut verde de crom. Niciodată marea nu e la fel. Dacă e înnorat e argintie, dacă e soare puternic, e albastră, de un albastru ultramarin, iar valurile șampanizează pietrele. Ei, eu am surprins-o tare liniștită. Se punea de vreme rea. Ai zice că nu e mare, ai zice că marea, e un pământ verde vălurit, pe care valurile se așază și încremenesc acolo.
În următoarea după-amiază am reluat ce a rămas nepictat. Și tot atunci am cunoscut o bulgăroaică, Ani, care mi-a povestit o după-amiază întreagă despre Zozopol. Un loc în care a venit bolnavă, purtată pe brațe de prietenul ei după un accident cu mașină și unde s-a vindecat. E un spațiu, considerat de bulgari, binecuvântat. Se află într-un triunghi imaginar, mărginit de mormintele a trei sfinți îngropați acolo. E vechi de peste 3000 de ani. Locul numit la Tziygae (tigae) unde apa pe care am pictat-o are o adâncime de peste 15 metri. Sozopolul este un oraș care, vara e viu și iarna e mort. Un oraș în care școala s-a închis și a devenit muzeu pentru că sunt din ce în ce mai puțini localnici pe cale de consecință cu mai puțini copii. Un oraș în care vara este un festival de artă Apollonia cu peste 100 de artiști.
În rest mai uitați-vă și voi și țineți minte că sunt artist și artiștii sunt cu capul în nori și că dacă mai uit ceva gen chei și telefoane, am o scuză. Iar ce fac e muncă, nu hobby, nu distracție. Mai vine unul și te întreabă da pictezi așa de hobby? Nu frate, pictez pentru că altfel nu pot trăi. Iar dacă ați venit până aici însemnă că arta mea are sens.
Ce să vă mai zic voi ce care citiți aceste rânduri? Să fim sănătoși împreună și să ne vedem la anul într-o nouă aventură a culorilor. Dacă vă place vreo lucrare și vreți să o cumpărați, eu sunt bucuroasă. Asta înseamnă că nu trăiesc degeaba.
AMO, Suceava
Septembrie 2017
Recent Comments