Claudiu Lazăr: CORE

Noul vernisaj al verii la AnnArt are loc joi 6 iulie, ora 19 – și îl prezintă pe Claudiu Lazăr, un tânăr artist emergent.

Expoziţia CORE este curatoriată de Simona Abagiu şi reuneşte 11 lucrări pe simeză şi 7 în mapă – cea mai recentă serie, realizată în perioada ianuarie – mai 2017.  

Realizate în tehnică mixtă pe pânză, ulei, acrilic texturat și culori industriale, tehnici care trec de granițele experimentului de moment și descriu mai degrabă o experiență intensivă de atelier, seria conturează o selecție de pânze care invită la o experiență a privirii, dar și a atingerii, prin reliefurile materialităților care se întrepătrund într-un onirism cromatic.

Claudiu Lazăr recreează prin imaginație și aduce în aria prezenței, a lucrurilor sensibile, un surplus de realitate lăuntrică. Își compune opera într-o pluralitate de figuri asemănătoare ca proiect, dar diferite ca realizare, ca o serie deschisă, în care fiecare element al acesteia este un subansamblu provizoriu. Ca principiu de unitate, plăcerea repetiției cu o categorie determinată de subiecte nu poate fi înțeleasă fără a integra stările ei pregătitoare. Fie că vorbim despre schițe sau simpla poziționare a tușei, Claudiu defulează prin tehnică, consacrându-se unei tușe primitive, căutate și imaginate a priori. Dacă înainte, pânzele lui pulsau de angoase și frământări lăuntrice, acum radiografiază și exteriorul, cercetând elemente ale spiritualității colective.

Toate accidentele de drum, constituite în experiență creează o călătorie, în care fiecare etapă egalează în legitimitate etapa precedentă. Aceste totalități provizorii converg către auto-cunoaștere și o suveranitate a discernământului în care raportarea la real nu mai trece prin iluzie, ci prin conștiință.

Opera încheiată, instalată în realitate, aparține de-acum numai acestei realități, prelucrată într-o rețea în care elementul producător rămâne cu asiduitate activ, ca o mărturie a unei forme de viață individuale, în care se amestecă intim forma și expresia.

 Simona Abagiu, curator  

 

Claudiu Lazăr a studiat între 2012-2014 la Universitatea Akademie der Bildenden Kunste Viena, secţia Pictură. În februarie 2017 deschide prima expoziție personală în Bucureşti (Repression Stimulus), secondată de Transcendere în Sfântu-Gheorghe, serie care se încheie cu o a treia, CORE, la AnnArt Gallery, în iulie.

În iunie 2016 fost curator câștigător al proiectului Spațiul Pilot, unde a beneficiat de o mini-rezidență de curatoriat la Fabrica de Pensule, din Cluj, încheiată cu proiectul ?urope, alături de Radu Pandele șu Rudy von Kronstadt.

Având un traseu inedit, care include un masterclass la NewYork în 2011, are șansa deschiderii către lumea artei internaționale de foarte devreme. Lucrările lui se regăsesc deja în importante colecții private, atât în București cât și în Marea Britanie, Germania, Israel, Austria și Belgia.

Expoziţia este deschisă în perioada 6 iulie – 31 august 2017, cu acces public gratuit de luni până sâmbătă în intervalul 11 – 19.

Fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin galeria AnnArt. Vă stăm la dispoziţie pentru detalii şi consiliere [email protected]

Galeria AnnArt a fost fondată în 2011, din dorința de a spori vizibilitatea artei contemporane în România și pentru a sprijini artiștii în consolidarea unor cote de piață autentice în țară și în străinătate. Portofoliul nostru reunește deopotrivă nume sonore de artiști consacrați precum Ştefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Vladimir Şetran, Francisc Chiuariu, Dorin Crețu, Florica Prevenda, Paul Neagu, Gheorghe Fikl, Mircea Roman, sau Virgil Scripcariu, dar și tineri artiști emergenți precum Maia Ştefana Oprea, Constantin Rusu , Andreea Albani, Ioana Pioaru, Andrei Mateescu sau Matei Avramescu. Galeria, împreună cu Fundația AnnArt, publică o serie de cataloage critice despre opera artiștilor din portofoliu și acordă anual un premiu destinat tinerilor artiști, desfășoară un program de educație de artă pentru tineri și face lobby pentru prezența artei în spațiul public prin programul Arta la Verde. Situată pe strada Paris 39, galeria este o conversie în cheie contemporană a unui spațiu de arhitectură neo-românească, la parterul cu mica grădină al unei clădiri din anii ’20. www.annartgallery.ro

AnnArt Gallery, strada Paris 39, Sector 1, Bucureşti