Vernisaj: 16 august 2016, ora 18:00
 
Cuvânt de deschidere: Lucian Nastasă-Kovács, manager, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Székely Sebestyén György, director, Galeria Quadro
 
Comisie de organizare: Portik Blénessy Ágota, Székely Sebestyén György, Vécsei Hunor
 
Expoziție: 17 august – 29 octombrie 2016
 
Expoziţia noastră comprimă în timp și spațiu expozițiile județene din perioada 1968-1972, deosebindu-se însă de acestea în natura și atmosfera ei. Este o comprimare în spațiu, deoarece creațiile din cadrul picturii, sculpturii și graficii au fost expuse nu la un loc, ci în expoziții diferite, aranjate aerisit, la un singur rând, în Galeria Mare (str. 6 Martie / Iuliu Maniu). Spațiul galeriei noastre nu face posibilă redarea specificului și atmosferei expozițiilor de la acea vreme, dar prezentarea simultană a expozițiilor ce au avut loc pe durata a cinci ani creează posibilitatea unei interpretări și valorificări noi: alăturarea unor generații și stiluri diferite poate să ofere lumină asupra a ceea ce era considerat acceptabil în perioada respectivă.

Pentru a contura proporțiile și a păstra accentele ne-am folosit de cataloagele care însoțeau expozițiile județene din acea perioadă. Eșantionul ales de noi scoate la defilare creații ale celor mai vizibili participanți la „inspecțiile anuale”, ținând cont de criteriile de selecție ale comisiilor de jurizare din epoca respectivă. În alcătuirea selecției ne-am străduit, în măsura în care a fost posibil, să prezentăm opere care au figurat în expozițiile județene de atunci. Acolo unde nu a fost posibil acest lucru, am ales opere asemănătoare din punct de vedere stilistic și tematic și care, prin urmare, ar fi putut să fie, la rândul lor, „acceptate”.
 
În această ambianță artistică aidoma unui mozaic – cuprinsă sub umbrela susținută de stat a Uniunii Artiștilor Plastici – au luat ființă și au devenit cunoscute opere și capodopere remarcabile, care în ultimii ani au atras atenția instituțiilor importante ale lumii artei si pe care acestea le-au transpus în contexte noi.
 
Cunoașterea contextului original ne permite să privim opera unor artiști și procesele creativ-artistice nu în izolare, ci în interacțiunea lor, deschizând calea și pentru lectura substraturilor specifice românești și est-europene.
 
Mulțumiri artiștilor și familiilor acestora, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Bisericii Unitariene Maghiare, Breslei Barabás Miklós, Casei Memoriale Györkös Mányi Albert, Asociației Kolozsvár Társaság, Fundației Communitas, Fundației Minerva, precum și colecționarilor și istoricilor de artă pentru împrumutarea lucrărilor de artă și pentru informațiile cu care au contribuit la realizarea acestei expoziții.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
 
Galeria Quadro
str. Napoca nr. 2–4, ap. 64
marți – sâmbătă | 10:00 – 13:00, 14:00 – 18:00

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.