Galeria de artă DANA (str. Prof. Cujbă, nr. 17) invită publicul ieșean, miercuri 22 iunie 2016, orele 18.00 la deschiderea expoziției retrospective VALERIU GONCEARIUC. Eveniment în cadrul căruia va avea loc lansarea albumului „Valeriu Gonceariuc. Omul și opera” semnat Grigore Ilisei și premiera filmului „Printre tablourile vieții” – Valeriu Gonceariuc (producție TVR Iași – regie Violeta Gorgos, imagine Cristian Sbîngu).  Prezintă scriitorul Grigore Ilisei.

„Lucrările semnate de Valeriu Gonceariuc respiră forţă vizionară, măiestrie de meşteşug şi simţăminte curate şi răscolitoare. Artistul imaginează o lume cu cele două feţe ale sale, cea văzută şi cea nevăzută, împreunate într-o logodnă de nedesfăcut vreodată. E grăirea negrăită a unui taciturn, care şi-a găsit superb graiul propriu, cel  vorbitor în toată profunzimea de trăire a făpturii sale. O făptură a unui argonaut al inocenţei. Ne-o dezvăluie în ceea ce are tainic şi definitoriu prin această expoziţie de remember, ce marchează cei 75 de ani ce-au trecut de la venirea sa pe lume la 22 iunie, 1941, la Ungheni, în Basarabia. Ursitoarele i-au prezis atunci că se va călători în viaţă pe cărările frumosului şi argonautul inocenţei n-a făcut altceva decât să împlinească zi de zi, ceas de ceas sortirea.” (Grigore Ilisei)

Expoziția va fi deschisă în perioada 22 iunie – 15 iulie 2016.

afis-Valeriu-Gonceariuc