Între 2 și 20 martie 2016, Circuit lansează etapa de înscrieri deschisă studenților Universității Naționale de Arte din București și scriitorilor debutanți. 19 cei mai buni artiști vor fi selectați pentru a construi împreună elementele universului Circuit, îmbinate într-o expoziție originală menită să promoveze participanții la nivel național și să creeze o experiență unică publicului.

De-a lungul a trei luni, într-un proces creativ puternic interactiv, desfășurat în mai multe etape, aceștia vor construi de la zero o lume complexă, care îşi spune povestea folosindu-se de mai multe limbaje artistice. Aceasta se va concretiza într-o expoziție site-specific un spațiu-experiență– ce va fi vernisatăiniţial în capitalăşi itineratăapoi în alte 4 oraşe principale ale ţării Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu şi Braşov (iunie-iulie).

Firul circuitului este iniţiat de 8 designeri vestimentari, iar fiecare va primi provocarea de a contura câte un personaj. Aceştia se vor întâlni în mai multe sesiuni comune de creaţie şi vor trasa împreună o primă direcţie a poveştii. Odată ce personajele poveştii sunt conturate, un grup de 2 scriitori va creea, sub orice formă literară găsesc oportună, povestea care leagă aceste 8 personaje. Mai departe în circuit, 2 graphic designeri vor găsi împreună expresia vizuală pentru expunerea textului poveștii în spațiul final, în timp ce un alt grup de 3 participanți va transpune povestea în ilustrații. Circuitul se închide cu un ultim grup de 4 artişti, care va completa povestea cu decoruri-instalaţii. Prezentare detaliată a etapelor de lucru și a selecției o puteți găsi pe site-ul proiectului: www.art-circuit.com.

Înscrierea se face pe bază de CV și portofoliu la adresa [email protected] până pe 20 martie 2016. Aplicațiile vor fi selectate de către un juriu format din: Stela Lie, Sergiu Chihaia, Adrian Săveanu, Mihaela Michailov.

Întreg procesul creativ de construcție a universului Circuit și a evenimentelor adiacente va fi documentat foto/video, publicul putând urmări îndeaproape evoluția artiștilor și lucrărilor, precum și transformarea spațiilor gazdă pe site-ul proiectului.

logo Circuit

Circuit este un proiect al Asociației Culturale DU-NE, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și susținut de BCR.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri Media: Zeppelin, Modernism, IQads, We Art, Artclue, urban.ro, designist.ro, feeder.ro, Veioza Arte, COOPerativa URBANĂ, Revista de Povestiri.