Prezentare de artist: Marin Gherasim

MNAC: miercuri, 23 septembrie, ora 19:00

 Muzeul Național de Artă Contemporană continuă seria de întâlniri și dezbateri din cadrul expoziției “Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950” (curator Adrian Guță), cu un al doilea eveniment autumnal avându-l ca invitat pe Marin Gherasim, într-un dialog cu Adrian Guță.

 

Marin Gherasim (n. 1937) este unul dintre cei mai importanți pictori români contemporani și unul dintre profesorii cei mai respectați ai învățământului nostru artistic superior din ultima jumătate de secol. Creația sa include mai multe etape, cicluri de lucrări, componenta spiritual-religioasă îi croiește Drumul de câteva decenii. Așa cum aflăm și din Jurnalul de atelier, Marin Gherasim caută în permanență miezul spiritual în orice reprezentare a vizibilului, caută echilibrul dintre rațiune și sensibilitate, și una și cealaltă sunt de neocolit pentru împlinirea creației. “Opera de artă să fie miraculoasă ca natura. O nouă natură creată după legile spiritului” (Marin Gherasim, Rădăuți, 31 august 1975). De la rețelele baroce ale Urbanului până la imaginea de o clasicitate luminoasă a Absidei, care se supune apoi procesului de deconstrucție și reconstrucție, pictura lui Marin Gherasim crește spiralic, hrănindu-se în același timp din esențializarea semnului plastic, ranforsat simbolic, și din pulsația gestului pictural. Marin Gherasim a lucrat un timp și la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, are/valorifică și darul scrisului. Și încă ceva: a participat la majoritatea reperelor-eveniment-expoziții de grup din viața noastră artistică din 1967 încoace – în acel an s-a organizat la București Simpozionul Internațional Constantin Brâncuși. – Adrian Guță

 Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul și locuri de parcare gratuită.

Marin-Gherasim-Geometria-Magmei-Hart-Gallery-foto-lucian-muntean_0010

 

foto Lucian Muntean

MNAC Central

Muzeul Național de Artă Contemporană / The National Museum of Contemporary Art

Palatul Parlamentului, Aripa E4 / The Palace of Parliament, Wing E4

 Str. Izvor 2-4, 050563 București (RO) / Izvor St. 2-4, 050563 Bucharest (RO)

Acces prin / Acces from Calea 13 Septembrie, Poarta B3 / Gate B3

Miercuri – Duminică / Wednesday – Sunday, 10h – 18h

T/ 021 318 91 37, F/ 021 318 91 38

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.