Galeria Calina are plăcerea să prezinte
Solo Show
Iulia Toma
Kinder. Küche. Kirche.
1 Septembrie – 25 Septembrie 2015
Deschiderea: Marţi, 1 Septembrie, 18.00
Platforma ‘The Installation Projects’ / artişti Iulia Toma, Vlad Nancă, Apparatus 22, Aurora Király, curator Liviana Dan / furnizează fundalul şi informarea contextuală asupra unui termen aplicat practicilor de artă care implică instalarea şi configurarea obiectelor în spaţiu. Totalitatea obiectelor şi a spaţiului formează opera de artă. Uneori cu structură permanentă, efemeră însă în mod uzual, instalaţia este mai mult un mod de producţie şi de amplasare, decât o mişcare sau un stil. Este o experienţă subiectivă cu putere persuasivă certă. Prioritatea instalaţiei rămâne identitatea reflexivă a operei de artă.
Proiectul Iuliei Toma ‘Kinder. Küche. Kirche.’ confiscă nuanţele din ‘barefoot and pregnant’, dar și logica ideologică a ‘ne-grădinăritului’ cu ajutorul unei formule ideologice devenite uşor eclectică, liberală, conservatoare, socialistă. Iulia Toma joacă educaţia / intimitatea / credinţa, pe autoritatea unei estetici morale. Este captivată de ‘house and home’ şi uneori de ‘trade-mark’. Fascinaţia materialului versatil rămâne însă un experiment. Iulia Toma dezvoltă o fluiditate feministă clară şi un limbaj vizual cu vocabular formal. Enigmele poetice sunt drapate în metafore. Iulia Toma este concentrată pe prezentarea mesajului. Mijloacele folosite pentru a îl obţine sunt doar rute narative.
Iulia Toma s-a născut în 1974 şi a studiat la Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti la departamentul de Arte Textile şi Design, unde acum predă. A expus la Salonul de Proiecte, MNAC, Bucureşti, în 2012, la Spaţiul Platforma, MNAC, Bucureşti în 2013, la MAGMA, Sfîntu Gheorghe şi la tranzit.ro, București în 2014, la Vienna Biennale MAK, Austria în 2015. Este reprezentată de Galeria Ivan, Bucureşti. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti, România.
Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane
Galeria Calina susţine Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021
Recent Comments