O frântură din America – Calin Hentea

O frântură din America

Text si fotografii: Călin Hentea, Washington, aprilie 2008

Doar de câteva zile am avut parte în Lumea nouă, iar dintre acestea în doar două am putut să mă mișc și să văd ceva. Căci de înțeles, nici vorbă. Sunt convins că trebuie să stai efectiv ceva vreme în America pentru a înțelege ceva despre acestă lume. De altfel, aceeași problemă de înțelegere a bătrânului continent o au și americanii ajunși în Europa.

Doar trei ore, nu mai mult de trei ore, am avut la dispoziție pentru a da o roată Mall-ului din Washington, adică acelui perimetru unde sunt concentrate politica, puterea, istoria și cultura americană. Altfel spus dintr-o singură promenadă în pas alert se poate trece prin fața muzeelor smithsoniene, a Capitoliului, a memorialelor marilor războaie și ai marilor americani, foarte aproape fiind și Casa Albă. Oricât de mare a fost zorul, tot am putut să-mi dau seama ce cult imens este rezervat pe Washington Mall celor ce au făcut ceva pentru America, trăind sau murind pentru ea. Coloane întregi de imense autocare descărcau în flux continuu șiruri lungi de elevi sau pensionari aduși să vadă mărturiile celor trei secole de civilizație americană, păstrate fie în muzee, fie în memoriale, fie în uriașul cimitir-muzeu-memorial Arlington. Astfel am putut vedea cum propaganda se poate îmbina pragmatic și armonios cu educația civică și cultura.

Apoi, datorită unor prieteni universitari americani, am avut șansa de a percepe, tot pe fugă, o frântură din cotidianul middle class-ului american: cum se cântă duminica la o slujbă lutherană (nu mai mult de o oră, căci sala de rugăciune era repartizată mai multor confesiuni), cum aratau biblioteca și biroul de lucru (și nu de fațadă) al unui cărturar universitar, cum se face depozitarea și distribuția cărților unui mare grup editorial, cum arată un muzeu al spionilor (din care Edward Snowden nu cred că va face parte vreodată) și, în fine, o impresionantă demonstrație de istorie dramatizată a imnului american la Fort McHenry. Infinit de puțin.

Mi-a mai rămas în minte din America spațiul, dimensiunile ne-europene ale tuturor celor înconjurătoare: mașinile sunt uriașe pentru că drumurile, șoselele, străzile sunt foarte largi, casele sunt spațioase cu peluze în față și grădini în spate pentru că au unde să se întindă, liniile după care sunt orânduite toate acestea sunt paralele și perpendiculare pentru că este mai simplu așa, distanțele se măsoară și minute și ore, nu în mile, pentru că astfel omul se referă la ceea ce-l afectează cu adevărat, adică timpul cheltuit și nu distanța parcursă. Chiar și drumul străbătut în cele două avioane din București spre Washington, via Paris, și retur, l-am măsurat în ore, căci miile de kilometri transatlantici nu-mi spuneau nimic.

Tare departe până-n America.