CONSILIUL JUDEŢEAN OLT
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI
PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE OLT
Str. Mănăstirii Nr. 1A Slatina, Olt, România
Tel. 0349/490270; fax – 0349/490271
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt, în colaborare cu Consiliul Judeţean Olt, Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Local al Municipiului Slatina, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina, Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“, Muzeul Judeţean Olt, Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ Slatina, Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale „Doina Oltului“, organizează la Slatina a XX–a ediţie a Festivalului – Concurs de Umor „Oltenii &… Restu’ Lumii“, în perioada 09 – 12 octombrie 2014.
Pentru toți cei care ne pot face să zâmbim (sau chiar să râdem!) privind o fotografie, lansăm invitația de a participa la Salonul Național de Fotografie Umoristică „Oltenii & Restu’ Lumii“, ediția a XX-a, care se va desfășura la Slatina, în județul Olt, între 9 și 12 octombrie 2014.
REGULAMENTUL SECȚIUNII DE FOTOGRAFIE UMORISTICĂ
La secţiunea de FOTOGRAFIE UMORISTICĂ poate participa orice creator de fotgrafie din România.
Fiecare concurent poate participa cu minim 3 (trei), maxim 6 (şase) lucrări, monocrom sau color, nepublicate în presă şi nepremiate la alte concursuri din ţară sau străinătate (de preferat).
Lucrările vor fi expediate în format digital, prin e-mail până cel târziu la data de 30 septembrie 2014 pe adresa: [email protected]
Vor fi transmise totodată numele, prenumele, adresa concurentului, adresa de e-mail şi numărul de telefon, pentru informaţii ulterioare conform fișei de înscriere.
Lucrările admise în concurs şi cele premiate vor fi printate pe cheltuiala organizatorilor și vor rămâne în patrimoniul C.J.C.P.C.T. Olt, care le va putea face publice în mass-media, de a le publica în broşuri sau cărţi ce vor fi editate ulterior pentru promovarea festivalului, fără acordarea drepturilor de autor.
Primii trei clasaţi în urma jurizării vor fi anunţaţi în timp util, pentru a putea participa pe cheltuiala organizatorilor la o probă finală, de fotografiere în aerul liber al festivalului de umor.
La secţiunea FOTOGRAFIE UMORISTICĂ premiile se acordă conform principiului „Totul sau nimic“: Locul I (în lei nu în bani) + Trofeul (în obiecte);
Persoană de contact pentru această secţiune: Valeru Ciurea, referent de specialitate în cadrul CJCPCTC Olt, telefon 0742065379, e-mail: [email protected].

Recent Comments