Muzeul Naţional Cotroceni participă în calitate de coorganizator, alături de Complexul Naţional Muzeal „Moldova” – Iaşi, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, Muzeul Literaturii Române Iaşi, la organizarea expoziţiei Parfumul scrisorilor de altădată, care se va vernisa sâmbătă, 6 septembrie, ora 11.00, la sediul Muzeului Unirii din Iaşi.
În cadrul expoziţiei vor fi expuse scrisori semnate de doamnele şi reginele României – doamna Elena Cuza, principesa/regina Elisabeta, principesa/regina Maria, principesa Elena, către membrii familiilor lor, rude şi prieteni, alături de scrisori ale unor mari personalităţi ale istoriei şi culturii române: Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, etc.
Scrisorile semnate de principesa/regina Elisabeta sunt adresate soţului său, domnitorul/regele Carol I, socrului – principele Karl von Hohenzollern, nepotului – principele moştenitor Ferdinand şi soţiei acestuia, principesa Maria.
În ceea ce o priveşte pe principesa Maria / regina Maria, în cadrul expoziţiei vor fi prezente scrisori trimise mamei sale, marea ducesă Maria de Edinburgh şi Saxa Coburg Gotha, din perioada imediat următoare căsătoriei cu principele moştenitor Ferdiand şi sosirii în România, scrisori către soţul său, regele Ferdinand I (Nando), către colonelul canadian Joe Boyle, o persoană foarte apropiată reginei, şi pe care îl cunoscuse în timpul Primului Război Mondial, prietenei reginei, dansatoarea americană Loie Fuller, Alexandrinei Cantacuzino – preşedinta Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România.
Principesa Elena este prezentă în expoziţie prin scrisori adresate reginei Maria şi doamnei St. John, guvernanta principelui Mihai.
Scrisorile poartă monogramele principeselor/reginelor României frumos conturate şi colorate, şi semnăturile acestora: Elisabeth, Carmen Sylva, Missy, Marie, Sitta (Elena).
Alături de scrisori vor fi expuse şi cărţi poştale din patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, reprezentându-le pe doamnele şi reginele României, alături de membrii ai familiilor lor.
Expoziţia Parfumul scrisorilor de altădată este una inedită, plină de parfum de epocă, o expoziţie care ne poartă într-o lume dispărută, dar care, va dăinui prin aceste mărturii. O expoziţie care ne întoarce în timp, într-un timp în care oamenii (doamne şi domni) îşi trimiteau scrisori, prin care îşi exprimau sentimentele şi gândurile, pe care le scriau cu peniţa sau cu tocul înmuiat în cerneală, în biroul sau boudoir-ul reşedinţelor de la oraş sau de la ţară.
Expoziţia se încadrează excelent în ambientul Muzeului Unirii din Iaşi, ca şi Palatul Cotroceni reşedinţă a domnitorului Unirii – Alexandru Ioan Cuza, unde parfumul de epocă se simte la orice pas, şi poate fi vizitată până pe data de 3 octombrie a.c.
Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă “Agerpres”, TVCity, Radio France International, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Agenţia de presă Rador, Şapte Seri, ArtOut, Căminul, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo.ro, Modernism.ro., SensoTV.
Recent Comments