Galeria Victoria Art CenterArtiști: Daniel Djamo, Teodor Graur, Aurora Király, Iosif Király, Carmen Rasovszky, Gheorghe Rasovszky

17 iunie – 4 iulie 2014

Vernisaj: Marți, 17 iunie 2014, 19.00

Victoria Art Center, Calea Victoriei 12C

www.artvictoria.ro

Galeria Victoria Art Center a fost invitată să participe la Contemporary Art Ruhr (C. A. R.) – Media Art Fair, în virtutea programului său axat pe promovarea artei multimedia și a artiștilor din generațiile mature și tinere deopotrivă. Actuala expoziție prezintă o parte dintre artiștii de la Essen, completată cu câteva lucrări noi ale acestora.

Dincolo de prodigioasa activitate artistică pe care a avut-o încă de la începutul anilor 1990 în cadrul grupului subREAL, Iosif Király a avut o la fel de extinsă practică artistică individuală. Fotografia, instalația, performance-ul sunt domeniile sale predilecte, iar lucrarile lui, indiferent de tehnică, investighează relația dintre percepție, timp și memorie.

Teodor Graur propune prin obiectele și instalațiile sale un fel de negaționism al modernismului, caracterizat printr-o distanțare estetică și conceptuală față de așa-zisele beneficii ale acestuia. Gheorghe Rasovszky cercetează dimensiunea provocatoare a suprarealismului și a altor avangarde postbelice la intersecția cu cea a culturii de masă.

Carmen Rasovszky practică cu egală nonșalanță new & old media, scenografia, design-ul vestimentar, videoinstalația, grafica, fotografia ludică inspirată din lumea teatrului.

Aurora Király aduce în atenție multiple aspecte existențiale, susținute de picturi, fotografii sau extrase de jurnal intim, fie dintr-o perspectivă familială, fie dintr-una referitoare la reperele artistice feminine care i-au jalonat istoriile personale.

Daniel Djamo încearcă să redefinească banalul cotidian uman prin analize conceptuale netributare niciunui reflex conservator. Fotografiile, instalațiile și lucrările sale video recuperează tipuri de oameni, situații obișnuite, stări personale, pe care le prezintă cu dezinvoltura unui fals neofit.

Parteneri media: Digi24 TV, ArtClue, modernism.ro, Radio France Internationale Romania, Metropotam, Artindex, Clubul Presei Transatlantice.

Mulțumiri speciale: Nicolae Dumitru, Bogdan Mateiaș.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.