Variaţiuni pe tema muzicii noi: CIMRO DAYS 2014
În perioada iunie-noiembrie 2014, bucureştenii aflaţi în trecere pe la A1 (Piaţa Amzei nr. 1) vor descoperi un grup de muzicieni făuritori de sonorităţi mai non-convenţionale, atât în ipostază de creatori, cât şi de interpreţi. Este vorba despre ansamblul SonoMania şi despre CIMRO DAYS, o serie de evenimente organizate de Centrul de Informare Muzicală din România (CIMRO) şi concepute pentru a recontextualiza muzica nouă „academică”, a o transpune într-un spaţiu simpatic şi a oferi posibilitatea dialogului direct cu compozitorii şi muzicologii prezenţi la evenimente.
Prima manifestare CIMRO DAYS va avea loc duminică, 8 iunie 2014, ora 19:00, un concert cameral din mini-seria Expoziţii şi Expuneri, cuprinzând lucrări aparţinând unor compozitori români consacraţi – clujeanul Cornel Ţăranu, care în 2014 aniversează 80 de ani, Liviu Dănceanu, Nicolae Brânduş, Adrian Pop, George Balint, Violeta Dinescu sau Mihaela Vosganian – dar şi lucrări ale unor creatori mai tineri, precum Cătălin Ştefănescu sau Cornelia Zambilă. Sugestiile arhaice mai mult sau mai puţin stilizate se vor întâlni cu sonorităţi electronice contemporane prin intermediul a patru instrumente care mai rar se regăsesc în ipostaze solistice: fagotul (Maria Chifu), viola (Tamara Dica), violoncelul (Eugen-Bogdan Popa) şi chitara (Radu Vâlcu).
Al doilea eveniment CIMRO DAYS se va constitui într-un simpozion „mai altfel”: duminică pe 6 iulie 2014 la ora 19:00, patru tineri muzicologi vor privi tema comună a „Mecanicilor şi Mecanismelor în Muzică” din patru unghiuri diferite. Ce legături subtile există între roţi, pistoane, ceasuri şi altele asemenea şi previzibilitatea sau imprevizibilitatea muzicală, veţi afla ascultându-i pe Ştefan Firca, Irina Niţu, Vlad Văidean (Bucureşti) şi Bianca Temeş (Cluj). Simpozionul este susţinut de Modernism şi face parte din seria Variaţiuni pe o temă dată, unul dintre puţinele proiecte de comenzi artistice din domeniul muzical destinat generaţiilor tinere.
În toamnă vor avea loc alte două manifestări, Expoziţii şi Expuneri (8 octombrie 2014), cu un program care va include lucrări de Dan Dediu, Doina Rotaru, Cristian Bence-Muk, Carmen Cârneci, Liviu Marinescu, Tiberiu Olah, Livia Teodorescu, Laura Manolache sau Gheorghe Firca şi Variaţiuni pe o temă dată (4 noiembrie 2014), unde veţi asculta superba arie Se L’aura Spira a lui Girolamo Frescobaldi (sec. XVII) tranformată de viziunea tinerei generaţii de compozitori într-un caleidoscop de limbaje (Mihai Măniceanu, Sebastian Androne, Diana Rotaru, Adina Sibianu, Sabina Ulubeanu, Gabriel Mălăncioiu, Alexandru Sima şi Cătălin Creţu).
—
SonoMania este un ansamblu activ şi energic care şi-a propus încă de la înfiinţarea sa din 2012 promovarea şi recontextualizarea muzicilor moderne şi contemporane, în special prin concerte multimedia sau sincretice. SonoMania a fost invitat să participe în festivaluri importante precum Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (Bucureşti), Bucharest Music Film Festival – ArCuB, Happoman 2012 (Coreea de Sud) sau Meridian – Zilele SNR-SIMC (Bucureşti).
Centrul de Informare Muzicală din România este o structură constituită în cadrul Universităţii Naționale de Muzică din București care are ca misiune principală promovarea muzicii românești contemporane și experimentale în țară și străinătate. CIMRO doreşte să devină un forum de întâlnire a promotorilor muzicii și muzicienilor din România, o platformă ce va strânge, analiza, sintetiza și comunica informații cât mai cuprinzătoare ale scenei muzicale din România, în special cu ajutorul website-ului constituit din 2012 şi actualizat în mod periodic (cimro.ro).
CIMRO DAYS 2014 este realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Accesul la toate evenimentele este gratuit. Grafica este realizată de Mihai Cucu.
Programul manifestărilor:
#1 | Duminică 8 iunie, 19:00-21:00
“Expoziţii şi Expuneri”
Concert şi dialog cu compozitorii & muzicologii
În program lucrări de: Violeta Dinescu, Liviu Dănceanu, Nicolae Brânduş, Adrian Pop, Cornelia Zambilă, George Balint, Cornel Ţăranu, Cătălin Ştefănescu, Mihaela Vosganian
Interpretează: Maria Chifu (fagot, keyboard), Tamara Dica (violă), Eugen Bogdan Popa (violoncel), Radu Vâlcu (chitară, chitară electrică)
Invitată: Mihaela Vosganian (voce)
#2 | Duminică 6 iulie, 19:00-21:00
“Variaţiuni pe o temă dată”
MECANICI ŞI MECANISME ÎN MUZICĂ
Simpozion muzicologic
Participă: Ştefan Firca, Irina Niţu, Bianca Temeş şi Vlad Văidean
#3 | Miercuri 8 octombrie, 19:00-21:00
“Expoziţii şi Expuneri”
Concert şi dialog cu compozitorii & muzicologii
În program lucrări de: Cristian Bence-Muk, Doina Rotaru, Dan Dediu, Carmen Cârneci, Liviu Marinescu, Tiberiu Olah, Livia Teodorescu, Laura Manolache, Gheorghe Firca
Interpretează: Ana Chifu (flaut), Valentin Ghita (oboi), Mihai Pintenaru (clarinet), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Olga Podobinschi (pian), Sorin Rotaru (percuţie)
#4 | Marţi 4 noiembrie, 19:00-21:00
“Variaţiuni pe o temă dată”
FRESCOMANIA
Variaţiuni contemporane pe o temă de Girolamo Frescobaldi (sec. XVII)
În program lucrări de: Mihai Măniceanu, Sebastian Androne, Diana Rotaru, Adina Sibianu, Sabina Ulubeanu, Gabriel Mălăncioiu, Alexandru Sima şi Cătălin Creţu
Interpretează: Veronica Anuşca (soprană), Ana Chifu (flaut), Valentin Ghita (oboi), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Olga Podobinschi (pian)
Pentru mai multe detalii urmăriţi website-ul nostru (http://cimro.ro/) sau pagina noastra de Facebook (https://www.facebook.com/CIMRO.RO ).
Contact: [email protected]
Recent Comments