Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România organizează joi, 24 aprilie 2014, orele 18.00, vernisajul expoziţiei eveniment ”Portretul în pictura românească din colecţii particulare”.
Expoziţia cuprinde lucrări din 50 de colecţii de artă particulare, ale unor artişti plastici reprezentativi, din perioada secolelor XIX-XXI.
În expoziţie publicul va putea admira peste 200 de lucrări, semnate de nume celebre ale picturii clasice şi contemporane româneşti: Ion Negulici, Mişu Popp, Dan Mihail, Theodor Aman, G. D. Mirea, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Iosif Iser, Eustaţiu Stoenescu, Sever Burada, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Dărăscu, Constantin Artachino, Camil Ressu, Ipolit Strâmbu, Ion Theodorescu-Sion, Raul Egon Lebel, Samuel Mützner, G. Löwendal, Alexandru Ciucurencu, Henri Catargi, Gheorghe Vânătoru, Aurel Băeşu, Corneliu Baba, Sabin Bălaşa, Marcel Iancu, Ion Sălişteanu, Vasile Grigore, Dragoş Morărescu, Vasile Parizescu, Vasile Pop Negreşteanu, Constantin Piliuţă, Horea Paştină, şi alţi artişti contemporani.
Portretul este o temă care a suscitat interesul pictorilor români, încă de la începutul secolului al XIX-lea, când îşi face simţită prezenţa tradiţia occidentală şi pe meleagurile româneşti. În pictură această tradiţie este confirmată prin numărul mare de portrete realizate de „primitivii picturii româneşti“, în special portrete ale celor din înalta societate.
Portretul este reprezentarea unei persoane conform trăsăturilor sale reale, însă intră în joc şi sensibilitatea artistului, care interpretează trăsăturile modelului după gusturile sale, în funcţie de curentul artistic pe care-l urmează sau conform caracteristicilor artei timpului în care realizează opera. În expoziţie se regăsesc şi numeroase autoportrete ale pictorilor, precum şi ale unor colecţionari.
Prezenta expoziţie este continuarea fructuoasei colaborări, pe care Muzeul Naţional Cotroceni o are cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, membrii societăţii oferind spre expunere opere de o mare valoare patrimonială, dând astfel posibilitatea vizitatorilor să cunoască creaţia unor adevărate genii ale picturii româneşti şi universale, altfel, inaccesibilă marelui public.
Expozitia poate fi vizitată în perioada 24 aprilie – 20 mai 2014, de marţi pană duminică, între orele 9.30 – 17.30.
Parteneri: Apa Nova, Konica Minolta
Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă “Agerpres”, Radio France International România, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti FM, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Modernism.ro, Căminul, Şapte Seri, SensoTV, ArtOut, TVCity, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo.
Vernisajul expozitiei ‘Portretul în pictura românească din colecţii particulare’ gazduită de Muzeul Naţional Cotroceni, organizată în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din Romania, mi-a prilejuit, in seara zilei de 24 aprilie 2014, o multime de reflectii si analize, de gânduri si sentimente contradictorii.
Inca de la intrarea in muzeul Cotroceni am fost impresionat de multimea de vizitatori care, profitand de faptul ca aveau de asteptat cateva minute bune la coada ce se formase, comenta avant la lettre expozitia. Unii dintre ei erau, cel putin dupa voce, multumiti si nerabdatori. Altii, cârcotaşi si neincrezători in manifestarea la care urmau sa asiste, criticau cu invidie modul de selectare a lucrarilor expuse pe simeze. Acest preambul m-a pus pe ganduri si, imediat ce am patruns in salile ce gazduiesc manifestarea ce nascuse deja atâtea reactii pătimase, am cautat sa aflu motivul. Si, pana la final, l-am aflat.
Dar, sa incepem cu inceputul. Dupa cuvantul introductiv al directoarei muzeului Cotroceni, a fost invitat sa vorbeasca, ca intotdeauna, venerabilul colectionar, artist plastic si presedinte al SCAR, domnul Vasile Parizescu (prezent si intr-o a patra ipostază, aceea de personaj intr-o lucrare a maestrului Gh.N.Gh. Vânâtoru, din vremurile cand era mai tanar; lucrarea cu pricina este expusa central, la loc de onoare, si este reprodusa si pe afisul expozitiei, doar asa, ca sa fie masa bogata!). Insotit de nelipsitul baston cu maciulie de argint, baston ce, in deplina consonanta cu papionul, ajută la definirea unei imagini, a unei poze plina de respectabilitate si traditie, presedintele SCAR a luat cuvantul. Spre deosebire de alte prilejuri similare, discursul sau a fost ceva mai scurt. Am retinut insa, ca pe un lucru ce merită subliniat, faptul că societatea colectionarilor, pe care o reprezinta, implineste anul acesta 25 de ani de la infiintare, perioada in care au fost organizate 32 de manifestari expozitionale. Si, deoarece e bine sa dăm Cezarului ce-i al Cezarului, domnia sa, alaturi de grupul de colaboratori fideli, merită toata stima noastra.
Expozitia prezinta publicului vizitator portrete, autoportrete si chiar compozitii, atat ale unor reputati artisti plastici romani cat si apartinand unor nume mai putin cunoscute. Mari sau mici, bust sau numai cap, in picioare sau integrate intr-o compozitie, portretele reprezinta un gen nu foarte apreciat de colectionari prin prisma vandabilitatii lor scazute. Ele sunt insa des intalnite pornindu-se probabil de la puternicul ego al celor reprezentati, de la dorinta acestora de a ramane cumva in istorie. Si, daca portretul e semnat si de un artist cu nume, cu atat mai bine. Ai pasaportul spre nemurire in buzunar.
Eclectică din punct de vedere al tehnicii, al stilului si al executiei estetice, aidoma gusturilor colectionarilor de la care provin lucrarile, selectia prezentata la Cotroceni m-a atras doar prin unele dintre portretele expuse. Este cazul lucrarilor atribuite maestrilor Eustatiu Stoenescu si Corneliu Baba. Evident ca mai sunt prezente si alte nume de rasunet in arta plastica romaneasca dar cu lucrari ce nu mi-au placut in mod deosebit. Amintesc aici pe Alexandru Ciucurencu, pe Sabin Balasa, pe Camil Ressu si Constantin Piliuta. O impresie favorabila mi-au lasat-o insa lucrarile semnate Vasile Pop Negresteanu care, intr-un stil suprarealist, modern si cu o tehnica interesanta, e o prezenta notabila. Mai sunt in expozitie lucrari apartinand unor nume mari ale plasticii romanesti pe care va invit sa le descoperiti si sa le evaluati singuri atunci cand veti vizita expozitia. Nu am inteles insa ce cautau la Cotroceni un portret al lui Ion Gh. Maurer sau lucrarea proletcultista ‘Sudorul’ a lui M.H. Maxy, caci simpla apartenenta la o colectie particulara nu a fost, din câte se va vedea mai jos, un criteriu. In fond, asa dupa cum a rezultat dintr-o statistica a organizatorilor, sunt reprezentate pe simeze 50 de colectii cu peste 200 de lucrari (din cele peste 300 depuse). Rezultă, in medie, cate 4 lucrari pentru fiecare colectie. Nu vom putea afla insa niciodata adevarul datorita sistemului de a ascunde o colectie sub anonima etichetare ‘Colectie particulara’. Ceea ce inseamna ca e foarte posibil ca unele colectii sa fie cu mult mai bine reprezentate decat altele. Pe ce criterii ? Tocmai asta e marea problema a expozitiei de la Muzeul Cotroceni.
Parcurgand cu atentie sălile muzeului am inceput sa inteleg motivul satisfactiei exprimate de unii vizitatori dar si clevertirile nemultumite ale celorlalţi.
Doamne si domnite fara vârsta, alaturi de domni ‘bine’ se fotografiau, cu zâmbete largi pe buze, langa tablourile lor, unele spectaculoase, altele banale, lucrari care se rasfatau pe peretii din caramida. Momentul de fericire era maxim. Bliturile aparatelor de fotografiat, altadata interzise in incinta muzeului ce respecta un protocol de siguranta nationala, scânteiau imortalizând momente de satisfactie nedismulată.
Acestor momente de maxima fericire li se opuneau privirile pline de obidă si acreală ale partidei adverse, ale acelora care fuseseră, probabil, respinşi. De catre cine? Păi chiar de catre presedintele societatii colectionarilor care, in discursul său, a explicat publicului prezent in seara vernisajului că are o metoda de selectie ce-l face sa nu greşească! Dupa cum ne-a precizat chiar domnia sa, tablourile sunt rânduite cu fata spre sine si, dintr-o ochire, domnia-sa îsi dă seama care lucrare merita sa fie aleasă si care nu. In acest fel simplu inlatura posibilitatea ca printre tablourile ce vor fi expuse sa se strecoare lucrari ce nu se incadreaza in tema aleasa pentru expozitie si, mai ales, indeparteaza falsurile. Ah, sfânta vanitate omeneasca !
La auzul acestei metode infailibile cred ca expertii de talia criticului de arta Pavel Suşară, preşedinte al Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România, Tudor Octavian, reputat editorialist, critic de arta si colectionar, aflat printre invitatii la vernisaj, sau distinsul si reputatul Mircea Deac, autor a numeroase scrieri despre arta romaneasca si colectionar prezent cu lucrari si la Cotroceni, ar putea sa fie de-a dreptul invidiosi. Cum asa, dintr-o singura privire si un semn cu bastonul, generalul (r) ‘simte’ si indeparteaza un fals? Eu cred că tocmai aceasta afirmaţie bombastică a vorbitorului este motivul nemultumirii cârcotasilor de care aminteam la inceputul acestui punct de vedere.
Selectia excesiv de subiectiva a lucrarilor dupa criterii ce se îndepartează de spiritul colectionarului, de insăşi crezul ce l-a determinat pe domnul Vasile Parizescu sa fondeze societatea pentru care l-am laudat la inceputul acestor rânduri, este evident criticabilă. Domnia sa nu trebuia să uite niciodată multitudinea de sentimente traite cu prilejul achizitionarii primelor tablouri ce au intrat in colectia sa. Despre toate acele trăiri trebuie sa-si aminteasca venerabilul si merituosul domn Vasile Parizescu atunci cand, cu o miscare scurta, dintr-o privire, refuză o lucrare sau alta. Dincolo de opinia obiectiva, a fost oare intotdeuna corect si nepartinitor fata de colectionarul obisnuit? A fost oare cinstit fata de acei colectionari marunti care si-au anulat vacante, care si-au redus bucuria unui trai decent, care si-au diminuat propriul confort si dorinta unui trai mai usor, numai si numai din dragoste fata de arta romaneasca, fata de artistii romani ale caror opere le-au achizitionat?
Aceste intrebari retorice nu asteapta niciun raspuns din partea SCAR si nici din partea domnului Vasile Parizescu care nu trebuie sa uite ca el, colectionarul anonim, el colectionarul prieten al artistilor plastici, el colectionarul iubitor de frumos trebuie pus inaintea calculelor meschine, bine ascunse sub haina interesului general.