Avenor College în parteneriat cu Galeria Galateca organizează în perioada 1 – 9 aprilie 2014 Anuala de artă pentru copii Work in progress. Proiectul, susținut de Institutul de Management și Dezvoltare Durabilă, se află deja la a III-a ediție și continuă conceptul creat de artista Angela Bontaș – coordonatoarea primelor două ediții.

Ediția de anul acesta va avea ca temă basmele românești.  Au fost invitați să participe elevi din ciclul primar si gimnazial de la școli românești și internaționale din București. Selecția lucrărilor a fost făcută de un juriu format din 3 artiști plastici și curatorul Galeriei Galateca. Lucrările selectate aparțin copiilor de la Avenor College, Cambridge International School of Bucharest, Școala Genesis, Școala Gimnazială de Arte numărul 3, Școala Agatonia, Școala Gimnazială numărul 150, Avenor Nursery, Afterschool My Universe, Clubul pARTime.

„Este în tradiția școlii noastre să-i provocăm mereu pe copiii noștri, să-i scoatem în lume, să-i punem în contexte în care să traiască emoția, să se obisnuiască cu ea, să se simtă valorizați, să-și găsească o motivație puternică, interioară pentru a fi mai buni. Ne propunem să-i expunem la o varietate de experiențe artistice și culturale la care să participe atât ca artiști, cât și ca spectatori. Credem că fără prima parte, aceea de artiști, viața lor de spectatori nu va fi la fel de bogată”, declară Dana Papadima, director educațional Avenor College.

Expozitia are loc la Galeria Galateca, strada C.A. Rosetti, numărul 2-4.

„Galateca se  implică activ, încă de la înfiinţare, în  susţinerea  copiilor  talentaţi  şi  în  facilitarea  interacţiunii  celor  mici cu Anuala de arta pentru copii la Galateca, Bucuresti (1) Anuala de arta pentru copii la Galateca, Bucuresti (2) Anuala de arta pentru copii la Galateca, Bucuresti (3) Anuala de arta pentru copii la Galateca, Bucuresti (4) Anuala de arta pentru copii la Galateca, Bucuresti (5) Anuala de arta pentru copii la Galateca, Bucuresti (6) Anuala de arta pentru copii la Galateca, Bucuresti (7)arta. Una dintre modalităţi este  dezvoltarea unui program de ateliere creative împreună cu Institutul de Management și Dezvoltare Durabilă. Este un semn de normalitate ca galeriile şi muzeele să-şi deschida porţile copiilor şi să se implice pro bono în educarea acestora. Noi deja o facem.” spune Iulia Gorneanu, director artistic Galateca.

Programul evenimentelor din cadrul expoziției este următorul:

  • Marţi, 1 aprilie, ora 18:00 – Vernisajul Anualei de artă “Work in progress”
  • Vineri, 4 aprilie – Atelier “De-a arhitectura  – Strada animalelor”
  • Sâmbătă, 5 aprilie, ora 10.30 – Atelier de colaj pentru părinți și copii – Basme românești
  • Luni, 7 aprilie – Atelier “De-a arhitectura – Strada animalelor”
  • Miercuri, 9 aprilie, ora 18.00 – Finisajul Anualei de artă “Work in progress”