Pentru cea de-a treia lui colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, regizorul Radu Afrim a ales piesa HOŢI, aparţinând scriitoarei Dea Loher, unul dintre cele mai în vogă nume din dramaturgia europeană actuală. Este totodată cea de-a treia întâlnire scenică a incitantului regizor, după precedentele lui montări „Adam Geist” – la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și „Piaţa Roosevelt”- la Teatrul Naţional din Timișoara, cu dramaturgia cunoscutei scriitoare germane.
Hoţi este şi primul spectacol de la Sala Studio, revenită de curând în circuitul teatral, care foloseşte spaţiul de tip Arenă, formulă cu care publicul nu s-a mai putut întâlni în această sală de peste trei decenii.
Lumea imaginată de Dea Loher este o lume a personajelor afectate de sensibilitate, a oamenilor fragili care se strecoară prin propria existenţă, temători și prevăzători, ca și cum viaţa asta nu le-ar aparține sau n-ar avea dreptul s-o trăiască. Ca niște hoți.
Cu texte traduse în peste 30 de limbi şi montate pe cele mai importante scene din Berlin și München, dar și în Franța, Marea Britanie, Grecia, Danemarca, Polonia, Finlanda, încununată de numeroase distincţii şi premii între care : Bertold Brecht Preis (2006) și prestigiosul Berliner Literaturpreis (2009), numele Dea Loher reprezintă una dintre cele mai spectaculoase şi mai durabile cariere din teatrul german contemporan.
Distribuţia alătură nume cunoscute din generaţia de mijloc a teatrului şi tineri aflaţi la prima colaborare cu TNB : Marius Manole, Cornel Scripcaru, Ana Ciontea, Mihai Călin, Medeea Marinescu, Liliana Ghiţă, Claudiu Bleonţ, Natalia Călin, Diana Dumbravă, Conrad Mericoffer, Aida Avieriţei, Irina Antonie, Diana Roman, Aris Bănuţoiu.
Scenografia spectacolului este creaţia Andreei Săndulescu, muzica aparţine lui Vlaicu Golcea, iar coregrafia este semnată de Andrea Gavriliu.
Premiera spectacolului are loc astăzi, 5 februarie 2014. Următoarele reprezentații vor avea loc în zilele de 12 și 13 februarie, de la ora 19.00. Spectacolul durează 2 ore și jumătate, fără pauză, iar intrarea în sală, după începerea reprezentației nu mai este posibilă, anunță organizatorii.
Recent Comments