București, 14 septembrie 2013
Scrisoare deschisă Dlui. Ministru al Culturii
Stimate Domnule Ministru al Culturii,
În data de 9 septembrie 2013, în jurul orei 21.43, ați făcut pe postul de televiziune B1TV următoarea declarație pe care o reproducem mai jos ad litteram, [1] cu privire la proiectul minier de la Roşia Montană („Proiectul Minier RMGC“): „Ministerul Culturii a avut experți în comisia de lucru care a redactat acordul cu compania [sic], am avut observații câteva luni și în final pe textul pregătit de dl. Șova [sic] am dat aviz cu observații pe câteva pagini. În acest moment, din punctul de vedere al Ministerului Culturii, proiectul se poate face [sic]. Pe latura de conservare şi punere în valoare, în ochii experţilor Ministerului Culturii şi evident a mea ca titular al acestui resort, nu există nici un fel de probleme. Niciodată în istoria de 100 de ani a arheologiei româneşti nu s-au investit atâţia bani ca în acest proiect. Dacă acest proiect ar fi ajuns în Parlament, din partea Ministerului Culturii era în regulă începerea exploatării. Din punct de vedere al expertizei tehnice, chestiunile de patrimoniu sunt în cele mai bune condiții și în limitele cadrului legal. Pe temeiului analizei experte acest lucru este adevărat, pe patrimoniu nu exista nici un fel de probleme!” (infra „Declarația Barbu-B1TV“)
Or, reprezentanţi ai forurilor şi organizaţiilor profesionale din domeniul patrimoniului cultural, ICOMOS România, Academia Română, Europa Nostra, Uniunea Internațională a Arhitecților, Consiliul European al Arhitecților, Ordinul Arhitecților din România, Uniunea Arhitecților din România, Fundația ProPatrimonio, Asociația „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, Fundaţia Culturală Roşia Montană şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, cărora li se adaugă specialiști membri ai Comisiei Prezidențiale [2] şi 1038 specialiști din mediul academic internațional – oameni de știință şi instituţii de specialitate din comunitatea internaţională a arheologilor, a istoricilor şi a altor clasicişti [3] – au atras atenția de nenumărate ori asupra pericolului în care patrimoniul Roșiei Montane se află, daca proiectul minier pe care îl încurajați şi aprobați în Declarația Barbu-B1TV va fi inițiat.
Conform opiniei unanime a forurilor şi organizațiilor profesionale menţionate, [4] patrimoniul de la Roșia Montană, a cărui valoare este recunoscută prin lege şi de Statul Român (Legea 5/2000), [5] inclusiv prin includerea sa în Lista Monumentelor Istorice, [6] va suferi distrugeri ireversibile în urma efectuării Proiectului Minier RMGC pe care Dvs. îl încurajați şi aprobați public, demonstrând prin Declarația Barbu-B1TV că vă aflaţi în totală şi gravă contradicție faţă de respectivele opinii şi în același timp cu legea Statului Român.
În consecință vă solicităm:
1. Să nominalizați în mod exhaustiv experţii Ministerului Culturii la care vă referiți în Declarația Barbu-B1TV şi să publicați numele şi datele de contact ale acestora pe situl Ministerului Culturii. Acești specialiști, prin expertiza lor, legitimează distrugerea peisajului cultural şi mediului istoric reprezentat de Roșia Montană, prin urmare este de interes național ca aceștia să fie cunoscuți de comunitatea științifică internă şi internațională şi de toți cetățenii români.
2. Să aduceți clarificări cu privire la documentul numit de Dvs. în Declarația Barbu B1TV „acordul cu compania” și să faceți public acest document;
• să nominalizați experții Ministerului Culturii care au participat în comisia de lucru care a redactat „acordul cu compania”;
• să publicați „acordul cu compania” pe situl Ministerului Culturii.
Subliniem că Declarația Barbu-B1TV demonstrează că Dvs, în calitate de Ministru al Culturii, ignoraţi responsabilitățile pe care funcția pe care o ocupați le impune: Dvs. nu țineți cont de opinia ştiinţifică a specialiștilor în domeniul patrimoniului din cele mai importante foruri şi organizaţii profesionale de profil, care v-ar legitima refuzul ferm al acestui proiect minier sau, cel puţin, v-ar putea determina – dacă nu aţi face faţă impactului politic al unei atitudini ferme de respingere – la o atitudine de reținere absolută faţă de Proiectul Minier RMGC. Mai mult, Domnule Ministru al Culturii, Dvs. luați decizii în defavoarea protecției culturii şi patrimoniului de la Roşia Montană, bazându-vă, până la proba contrariului, pe opinii pseudo-științifice, pe concluzii superficiale ale unor comisii care lucrează netransparent.
Astfel, Domnule Ministru al Culturii, prin afirmațiile făcute de Dvs. în Declarația Barbu-B1TV v-ați plasat în rândul celor care activează pentru distrugerea patrimoniului de la Roșia Montană. D-voastră susţineţi în faţa românilor că sunteți gata să încredinţaţi patrimoniul inestimabil al Roşiei Montane promotorilor Proiectului Minier RMGC, adică celor care sunt responsabili, printre altele, pentru distrugerea unui număr de 150 de case tradiţionale de la Roșia Montană, celor care vă propun să acceptaţi distrugerea nepreţuitului patrimoniu reprezentat de galeriile romane, să închideți ochii în faţa distrugerii ireversibile a unui mediu istoric fundamental pentru această ţară.
Ignorarea opiniilor ştiinţifice în domeniu, a opiniei organizațiilor profesionale de prestigiu în domeniul patrimoniului cultural şi atitudinea Dvs. ostilă faţă de realitatea științifică de la Roșia Montană comunicată de un spectru larg al comunităţii științifice românești şi internaționale arată că prezența Domniei Voastre la conducerea Ministerului Culturii reprezintă un pericol real pentru cultura românească, pentru identitatea și siguranța națională.
În consecință, noi, semnatarii prezentei, inter alios cercetători științifici în domeniul arheologiei, istoriei artei şi arhitecturii, restaurării monumentelor istorice şi de artă,
VĂ SOLICITĂM DEMISIA CU EFECT IMEDIAT.
_________________________
Dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu
CşI : Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
Preşedinte Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”
Membru în Koldewey Gesellschaft für Bauforschung (Germania)
_________________________
Prof. dr. Dan Mohanu
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti
Membru Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”
Membru în Consiliul Director ICOMOS-România
_________________________
Prof. Şerban Cantacuzino
Membru al Societăţii Anticarilor şi al Institutului Regal al Arhitecţilor din Marea Britanie
Președinte Fundaţia „Pro Patrimonio”
________________________
Arh. Șerban Sturdza
Vicepreşedinte Fundaţia „Pro Patrimonio”, vicepreşedinte OAR
________________________
Prof. dr. Andrei Pippidi
Facultatea de Istorie București
Membru corespondent al Academiei Române
Fost preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice
_________________________
Prof. dr. Ioan Piso
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Fost director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei
Președinte Fundaţia Culturală „Roşia Montană”
_________________________
Conf. dr. Ştefan Bâlici
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”
Vicepreşedinte Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”
specialist MC, membru în Consiliul Director ICOMOS-România, OAR, RUR
_________________________
Dr. Virgil Apostol
Secretar Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”
specialist MC, membru ICOMOS, OAR, RUR
_________________________
Dr. Maria Alexandrescu Vianu
Cş I, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Gheorghe I. Cantacuzino
Cş I, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, membru ARA
_________________________
Maria Berza
Expert în politici culturale, Fundaţia „Pro Patrimonio”
_________________________
Dr. Ioana Bogdan Cătăniciu
Preşedinte Asociația Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie (RPER) România, membru ARA
_________________________
Prof. dr. Mircea Babeş
emeritus Universitatea Bucureşti
Cş I Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Prof. dr. Aurelian Trişcu
Fost Preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice
_________________________
Arh. Șerban Țigănaș
Preşedinte, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR)
_________________________
Dr. Radu Harhoiu
Cş I, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Iulian Bârzescu
Cş III, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Florina Bârzescu
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Florian Matei
Cş III, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Prof. dr. Alexandru Avram
Universitatea din Le Mans
Cş I, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Alexandru Dragoman
Cş II, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Cristina Georgeta Alexandrescu
Cş III, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Nicuşor Dan
Preşedinte Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”
_________________________
Conf. dr. Mihaela Criticos
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti,
dir. Departament Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului
expert MC, membru OAR
_________________________
Prof. dr. Nicolae Lascu
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
expert MC, membru al Secţiunii de urbanism şi Zone protejate a CMI
_________________________
Lect. dr. Ștefan Vianu
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
_________________________
Lect. dr. Celia Ghyka
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
_________________________
Dr. Carmen Popescu
Université Paris I – Sorbonne, Universitatea Națională de Arte București
________________________
Prof. dr. Sorin Alexandrescu
Universitatea București, Universitatea Amsterdam
_________________________
Dr. Ioana Popescu
membru în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial
fost Director General Adjunct al Muzeului Naţional al Ţăranului Român
_________________________
Dr. Ruxandra Nemţeanu
expert MC, membru ICOMOS
_________________________
Prof. dr. Rodica Crişan
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
membru ICOMOS, OAR, UAR
_________________________
Prof. dr. ing. Mircea Crişan
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
expert MC, membru ICOMOS
_________________________
Conf. dr. Valeriu-Eugen Drăgan
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
specialist MC, membru ICOMOS, OAR
membru în Comisia de Istorie a Oraşelor din România de pe lângă Academia Română
_________________________
Conf. dr. Ştefan Ghenciulescu
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” București
_________________________
Conf. dr. Kázmér Kovács
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” București
membru OAR, UAR, UAP, INTBAU
_________________________
Dr. Carmen Popescu
Université Paris I – Sorbonne, Universitatea Națională de Arte București
_________________________
Conf. dr. Iosif Kiraly
Universitatea Națională de Arte București
_________________________
Lect. dr. Petru Mortu
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
specialist MC, membru OAR, ARA
_________________________
Prof. dr. Ana Maria Zahariade
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
membru ICOMOS, OAR, UAR
membru în Comisia Naţională a Monumentelor de For Public
_________________________
Lect. dr. Adrian Crăciunescu
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, specialist MC
membru ICOMOS, ICLAFI, membru al Asociaţiei pentru Arheologie Industrială din România, membru OAR
fost Director General pentru Patrimoniu Cultural Naţional în Ministerul Culturii şi Cultelor
_________________________
Arh. Mariana Celac
_________________________
Dr. Mihaela Mănucu Adameşteanu
Cş II, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române
_________________________
Dr. Constanţa Costea
Institutul de Istoria Artei “George Oprescu” al Academiei Române, membru ARA
_________________________
Prof. Dr. Virgil Polizu
fost preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice
[1] http://www.youtube.com/watch?v=ScsnRDmnefQ&feature=youtu.be
[2] Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Situri Istorice şi Naturale, 2009, http://patr.presidency.ro/upload/Raport%20Patrimoniu%2021%20septembrie%202009.pdf
[3] Vezi Anexa.
[4] Vezi Anexa.
[5] Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional – Secţiunea a III-a, Zone protejate aprobat prin Legea 5/2000.
[6] Lista Monumentelor Istorice – Monitorul Oficial din data de 01.10.2010 (M.O., Anexa 1, partea I, nr. 670/bis/01.10.2010).
Anexa Scrisoare ministru
sursa simpara.ro
Recent Comments