Ultimele reprezentaţii ale stagiunii 2012-2013 la Teatrul Naţional din Bucureşti sunt prilejuite de FestCo, începând de astăzi, 18 iunie, pentru patru zile consecutiv, când spectacole realizate în cadrul Programului “Anul Caragiale la TNB” vor marca un final binemeritat pentru o stagiune împlinită sub semnul marelui dramaturg, patronul spiritual al teatrului.

Performanţe notabile, creaţii actoriceşti de primă mărime în viziuni regizorale şi scenografice de referinţă, spectacolele „D’ale noastre, Două loturi, Conul Leonida, Scrisoarea şi „Năpasta” au fost apreciate la superlativ atât de public cât şi de critica de specialitate, oameni de teatru, jurii de selecţie etc.

Pentru « Conceperea şi realizarea excepţională a Programului Caragiale 2012 », Teatrul Naţional din Bucureşti a primit „Premiul de excelenţă” la cea de a XXI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, regizorul spectacolului „Două loturi”, Alexandru Dabija a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor, scenograful Helmut Stürmer  cu Premiul pentru scenografie, iar înainte de aceasta, la Gala Premiilor  Radio România Cultural, domnului Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional, i-a fost decernat Premiul secţiunii Teatru, pentru Anul Caragiale.

Finalul stagiunii a fost marcat şi de pregătirea premierelor ce vor ieşi la rampă în  toamna acestui an, odată cu deschiderea stagiunii 2013-2014:

       Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu  – regia Dan Tudor – Sala Mică

       Micul infern de Mircea Ştefănescu – regia Mircea Cornişteanu – Sala Pictura

       Nebun din dragoste (Fool for love) de Sam Shepard – regia Claudiu Goga  – Sala Media, apoi la Atelier

       Revizorul  de Gogol, regia Felix Alexa – Sala Studio.

Redeschiderea stagiunii este prevăzută pentru jumătatea lunii septembrie 2013, când publicul va fi primit cu spectacole noi şi cu numeroase surprize plăcute. Sălilor MICĂ şi MEDIA, inaugurate la sfârşitul anului 2012,  li se vor adăuga din toamnă Sala PICTURA (construită pe vechiul amplasament al atelierului de pictură al TNB, de unde şi denumirea adoptată temporar) şi Sala STUDIO (fosta sală a Operetei), precum și noi spaţii aferente, de expoziţii şi foaiere spectaculoase. Noile săli, cu dotări ultramoderne, au o funcţionalitate multiplă şi o geometrie variabilă, ceea ce va permite montarea celor mai diverse spectacole.

Din luna iulie încep lucrările la tronsonului A al clădirii teatrului, în mod special la Sala MARE, care intră în reparaţii şi restructurări.  Din toamnă, o parte din spectacolele acestei săli vor fi adaptate şi mutate în cele două săli noi, menţionate mai sus.

Dorim spectatorilor noştri o vacanţă cât mai frumoasă şi îi aştepăm să revină la toamnă, odihniţi şi dornici de teatru, la spectacolele Teatrului Naţional „I.L.Caragiale”!

Până la inaugurarea efectivă a noului Teatru Naţional, vă invităm să vă familiarizaţi cu noua sa configuraţie, accesând  turul virtual al clădirii şi al noilor săli, pe www.tnb.ro (homepage click pe butonul  Despre TNB, apoi pe Jurnal de reconstrucţie).

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.