Cartea începe cu prezentarea familiei, cu amintirea lui Mihai despre bunicul din partea mamei, singurul pe care l-a cunoscut.
Este legat foarte mult de sora sa Anca, cu cinci ani mai mare ca el. La paisprezece ani îşi pierde tatăl şi este marcat de acest
eveniment. Mama îşi dedică viața creşterii celor doi copii.

Cînd era în şcoala generală, un unchi îi descoperă talentul pentru artele plastice, deşi familia credea că o să se îndrepte
spre muzică. Este dat la un club de pictură, apoi face Liceul de artă „Nicolae Tonitza” şi Institutul de artă „Nicolae Grigorescu”,
unde intră din prima. A fost marcat de doi profesori: Ştefan Sevaste în liceu şi Marius Cilievici în facultate.

După terminarea facultății este repartizat la Urziceni, unde merge să picteze la peisaj împreună cu Simion Crăciun. Atelierele le-a avut de obicei într-o cameră a casei în care a locuit, cu excepția ultimului, repartizat de Uniunea Artiştilor Plastici în anul 2000.

Călătoreşte mult cu scopul de a vedea muzeele importante ale lumii. Nu o face singur ci cu alți pictori cu care are discuții ziditoare.

Din tinerețe cunoște pesonalități marcante, mai ales din sfera monahală.  În 1985 fondează împreună cu mai vârstnicii Paul Gherasim, Horea Paştina, Ion Grigorescu şi Cristian Paraschiv grupul Prolog de care a rămas ataşat.

Are idei originale despre colecționari. Alături de pictură Mihai prețuieşte muzica şi literatura.
Citeşte mult şi divers. El însuşi a scris trei cărți cu subiect artistic.

Uneori Mihai ocolește întrebarea. Pe parcursul cărții asistăm la o schimbare de roluri, cel ce intervievează devine intervievat. Mihai îl citează foarte des pe Paul Gherasim şi își aduce cu bucurie aminte de spusele și sfaturile lui Simion Crăciun.

Nu-i uşor să armonizezi părerile unui contemporan cu cele ale unui intervievator. Sper ca acest lucru să-l fi reuşit, cât de cât,  în cartea de față.

Vasile Petrovici – colectionar de artă