Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale vă invită la a 8-a ediţie a Bucharest Music Film Festival.
Evenimentul este dedicat iubitorilor muzicii clasice şi se desfăşoară în Piaţa George Enescu devenită pentru zece zile un spaţiu elegant, care aduce linişte şi rafinament în mijlocul oraşului. Publicul de toate vârstele este aşteptat să se bucure de oferta culturală valoroasă, care se va derula pe scena înconjurată de flori şi verdeaţă. Standurile cu suveniruri, terasa şi locul de joacă pentru copii (respectiv Corabia Piraţilor, mult îndrăgită de cei mici) completează atmosfera estivală.
În fiecare zi, de la ora 18.30 are loc Ora de dans, urmată, între orele 19.30 – 21.00, de recitaluri live ale unor artişti de renume naţional şi internaţional. În continuare, până la orele 23 sunt prezentate proiecţii de filme (înregistrări ale unor concerte şi opere filmate pe marile scene lirice ale lumii).
Festivalul cuprinde concerte susţinute de: Orchestra Natională Radio, Orchestra Simfonică Bucureşti, Filarmonica din Craiova, Orchestra Spirit of Viena (venită chiar din Capitala Austriei), Camerata Regală, Orchestra Silvestri, Ensemble Raro & Friends, Grupul Vocal ACAPELLA.
Dirijorii care conduc aceste renumite ansambluri musicale sunt: Tiberiu Soare, Benoit Fromanger, Jin Wang, Sebastian Gurtler, Costin Grigore.
Printre soliştii care vor prezenta recitaluri îi amintim pe: Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Alexander Balanescu, Andrei Kivu, Matei Ioachimescu, Boris Lipov, George Tudorache.
Accesul este gratuit iar spaţiul este deschis zilnic între orele 11.00 – 23.00.
Vă aşteptăm alături de noi, cu multe surprize şi premii la tombola deja tradiţională!
Recent Comments