Asociaţia Visual Kontakt Oradea organizează, în data de 13 Februarie 2013, ora 18:00, expoziţia The HairSniffing Project semnată Örs Szeghalmi în cadrul galeriei “Laborator.Visual.Kontakt” (Str. Republicii nr 47) şi la care vă invităm să ne onoraţi cu prezenţa.
Ceea ce caracterizează proiectul lui Örs Szeghalmi este pluralitatea sensurilor. Un jurnalist se fotografiază cu oameni cărora le miroase părul. Poate fi interpretat ca gest fetişist cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât nu este autorul celor mai multe fotografii prezente în proiect. Această valenţă sexual-fetişistă este speculată cu umor de autor şi chiar mizează, uneori ironic, alteori amuzat, pe această interpretare.
Peste o sută de fotografii, ca şi cantitate, se constituie în colecţie. Örs Szeghalmi colecţionează, de fapt, persoane cu care a interacţionat în acest fel, oameni care nu îi sunt neapărat cunoscuţi, prieteni sau apropiaţi. E un fel de marcă personală, ca şi cum ar fi înlocuit strângerea mâinii cu adulmecarea podoabei capilare. Diferenţa este de conotaţie dar şi de reacţie. O strângere de mână este rar refuzată; mirosirea părului presupune o intimitate şi o atribuire de conotaţii variabile. Această variabilitate este, de fapt, ceea ce consemnează „colecţia”. De la amuzament, contrariere, curiozitate, indiferenţă sau adeziune, acceptul celui „adulmecat” presupune o motivaţie care îl diferenţiază de reflexul politicos de a strânge o mână întinsă.
Ceea ce îl preocupă pe autor este diversitatea „subiecţilor”, fiecare fotografie este de fapt o istorie a întregului context, un rezumat al unei întregi situaţii, nu doar constatarea unui gest neobişnuit din punct de vedere social.
Cu toate acestea, cantitatea şi repetitivitatea invocă acel „motiv ascuns”, perversitatea cu care, în mod uzual, este investit un gest prea intim socialmente dar insuficient de licenţios. Receptarea nu este a obiectului, a documentarului, ci a posibilelor sensuri atribuite şi create în baza unor prejudecăţi.
Deşi se constituie în proiect unitar, coerent, fiecare ipostază este speculată individual, are propria sa istorie ascunsă voit în ceea ce pentru majoritatea se consideră evidenţă incontestabilă. Autorul provoacă deliberat la reacţii şi interpretări şi, oricare ar fi acestea, ele nu sunt niciodată complete, ajungând chiar să se anuleze reciproc. Pentru a „citi” fiecare istorie în mod real, trebuie identificate premisele individuale care nu sunt mereu aceleaşi ci presupun – alternativ sau simultan – includerea, respectiv excluderea unora sau altora.
Statement de Alina Staicu – visual artist, curator Asociaţia Visual Kontakt, Oradea
galeria visual kontakt laborator visual kontakt
str. albacului nr.54 oradea str. Republicii nr. 47 parter oradea
+40745 205 729
DIN MOTIVE TEHNICE CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL VISUAL KONTAKT A DECIS SA PREZINTE EXPOZITIA THE HAIRSNIFFING PROJECT EXCLUSIV IN MEDIUL VIRTUAL. VERNISAJUL IN SEDIUL LABORATOR.VISUAL. KONTAKT. SE ANULEZA, IAR MATERIALELE VIZUALE SI CONCEPTUALE CARE FAC PARTE DIN THE HAIRSNIFFING PROJECT VOR FI PUBLICATE PE PRIMA PAGINA A http://WWW.VISUALKONTAKT.RO MIERCURI, 13 FEBRUARIE, LA ORA 18.00. VA MULTUMIM PENTRU INTELEGERE.
DUE TO TECHNICAL ISSUES, THE BOARD OF VISUAL KONTAKT HAS DECIDED TO PUBLISH THE HAIRSNIFFING PROJECT ONLY IN DIGITAL FORM. THE OPENING PLANNED AT LABORATOR. VISUAL. KONTAKT. IS HEREBY CANCELLED AND ALL VISUAL AND CONCEPTUAL COMPONENTS OF THE HAIRSNIFFING PROJECT WILL BE PUBLISHED ON THE HOMEPAGE OF http://WWW.VISUALKONTAKT.ROON WEDNESDAY, 13TH OFFEBRUARY, ATH 18.00 HOURS. THANK YOU FOR YOU UNDERSTANDING.